Erou la 10 ani, după ce a salvat două vieți

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stuart Crang a salvat de la înec un cuplu
Stuart Crang a salvat de la înec un cuplu

Stuart Crang, în vârstă de 10 ani, este considerat un adevărat erou după ce a reușit să salveze de la înec un cuplu a căror ambarcație s-a răsturnat la aproape un kilometru de țărmul sătucului pescăresc Brixham, Marea Britanie. 

Richard Brown împreună cu iubita lui, Sue Taffler, au ieșit în larg cu o canoe, însă la un moment dat, aceasta s-a răsturnat. Cei doi au ajuns în apă, la o distanță de peste 800 de metri de țărm, și au început să strige după ajutor. Stuart a observat ca aceștia au probleme și a plecat cu o barcă de 2.5 metri să îi salveze. Băiatul a ajuns în scurt timp lângă aceștia, le-a aruncat o funie și i-a adus în siguranță pe mal.

Stuart s-a temut inițial că tatăl lui îl va certa, pentru că s-a îndepărtat de țărm, însă părintele s-a declarat mândru de fiul său și a declarat că a procedat cum trebuie. „Cuplul a refuzat să se urce în barca lui, pentru că s-a temut că se va răsturna, așă că a trebuie să îi remorcheze cu o frânghie de 1.2 metri. Suntem foarte mândri de ce a făcut", a mărturisit Nigel, tatăl băiatului.

Richard și Sue i-au oferit lui Stuart, drept răsplată, o pungă cu dulciuri și i-au mulțumit pentru ajutorul acordat.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite