De ce trebuie să-ţi explorezi fricile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frici

Întrebările ne pot fi de mare folos în identificarea temerilor ce ne influenţează anumite decizii şi comportamente. ”Nu e tocmai uşor să-ţi dai seama de ce anume te temi cu adevărat”, afirmă Khemaridh Hy, blogger de succes şi autor de podcast-uri, supranumit de CNN ”un fel de Oprah al milenialilor”.

 ”Însă, adesea, după ce reuşeşti să-ţi identifici şi să-ţi verbalizezi teama – de exemplu, teama de a sfârşi în sărăcie sau teama de moarte, sau amândouă la un loc, ajungi să o poţi înfrunta.”

Ce s-ar schimba în viaţa ta dacă ai reuşi să-ţi învingi această teamă?

Phil Keoghan, aventurier şi explorator al tărâmului spaimelor, care găzduieşte seriile TV The Amazing Race, e de părere că întrebările ţintite sunt un bun punct de pornire în călătoria către înţelegerea şi depăşirea angoaselor individuale. Keoghan a ghidat tot felul de oameni pentru a-i ajuta să-şi depăşească frici diverse (de la frica de înălţime, până la frica de rechini) şi povesteşte că unele dintre primele întrebări pe care le adresează clienţilor săi sunt: Care este cea mai veche amintire a ta legată de această frică? Cum reacţionezi în respectiva situaţie? Ce te împiedică să faci? Ce s-ar schimba în viaţa ta dacă ai reuşi să-ţi învingi această teamă? Când o disecăm, ”vorbim despre cât este de iraţională această teamă şi despre riscurile reale pe care le presupune versus riscurile pe care respectiva persoană şi le imaginează”, mai spune el. 

Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?

Atunci când decizi să faci ceva ce-ţi provoacă limitele, concentrează-te asupra trăirilor pozitive asociate cu asumarea riscului. Adam Hansen, co-autor al volumului Outsmart Your Instincts (Păcăleşte-ţi instinctele), le sugerează clienţilor săi să se întrebe: În toată povestea asta înspăimântătoare, există ceva ce mă atrage?

Este important, însă, să examinezi şi trăirile negative ce pot fi asociate cu asumarea riscului: acestea pot fi bazate pe preocupări legitime despre ce ar putea merge prost dacă alegi calea riscantă. Decât să eviţi să le abordezi, în general, e mult mai bine să te întrebi: Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?

E o întrebare destul de familiară şi de banală, însă asta nu o face mai puţin serioasă. Şi este una dintre întrebările preferate ale celor care se ocupă de managementul riscului profesional, dar şi ale coach-ilor şi psihologilor, în egală măsură.

Chiar dacă sună ca o întrebare cu conotaţii negative, pentru că evocă imagini ale unor dezastre posibile, atâta vreme cât este urmată de o întrebare integratoare pozitivă, cum ar fi: Şi cum mi-aş putea reveni în urma acestui lucru?, îţi poate linişti angoasele şi-ţi poate da încrederea de care ai nevoie pentru a-ţi asuma potenţialul risc. 

Citeşte continuarea aici.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite