Cum scapi din infernul alcoolului

Rodica a fost ani de-a rândul dependentă de băutură. Acum merge în fiecare săptămână la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi şi încearcă să ajute şi alte persoane să scape de acest viciu. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că suntem printre europenii care beau cel mai mult. Din cei care au probleme, mulţi au găsit calea de ieşire din cercul vicios.

Rodica (48 de ani), din Iaşi, nu-şi mai aminteşte cum şi când a început să bea. Ştie că s-a întâmplat în timp, până nu mai putea să respire dacă nu lua măcar o gură de votcă. „De pe la ­18-19 ani am început să consum un pahar - două de alcool, de obicei la petreceri. Am alunecat treptat, fără să-mi dau seama. Apoi am început să beau constant şi o perioadă nu am mai putut trăi fără alcool. Apogeul a fost în 1997, pe când copilul meu avea 8 ani.

Timp de şase luni am băut zilnic", povesteşte femeia. La început, alcoolul părea un prieten inofensiv. Nu s-a gândit că vor ajunge să aibă o legătură atât de strânsă. Noul „camard" a îndepărtat-o de ceilalţi. „Beam singură. De obicei, femeile beau singure, bărbaţii caută companie.

Citiţi şi:

Ruşii încep să dea votca pe whisky

De aceea, o femeie este descoperită într-o fază foarte avansată", spune Rodica. Avea senzaţia că alcoolul îi dă putere şi că toate problemele au o rezolvare. „Mi se părea că atunci când beam votcă sau orice altă tărie am mai mult spor la treabă, că mă mişc mult mai repede. Mi se părea că găsesc soluţii la problemele pe care le am. Şi am ajuns să nu mai pot fără băutură", povesteşte ieşeanca.

Un litru pe zi

O perioadă, nimeni nu a ştiut că are o problemă. Pentru toţi cei care o înconjurau părea un om normal. Colegii de serviciu nu ştiau că bea, deoarece câteva ore reuşea să se abţină. Nici măcar propriul copil, pentru că, după ce consuma tărie, dormea câteva ore.

„Îmi mai cumpăram alcool din banii de salariu, dar mai aveam şi de la ţară. Nu am ajuns să mă împrumut, dar, dacă nu m-aş fi trezit la timp, aş fi ajuns. De obicei veneam spre casă şi mă opream la o alimentară. Apoi mă opream ­într-un parc şi beam votcă sau opream liftul între etaje.

Consumam până la un litru pe zi", îşi aminteşte femeia. A început să-şi neglijeze familia şi se amăgea cu gândul că de copil are grijă soţul ei. Alcoolul a făcut-o atât de nefericită încât a ajuns să se gândească să-şi ia viaţa. „Au fost momente în care îmi doream să mă sinucid şi să-l iau şi pe băiatul meu cu mine", spune Rodica.

Cinci ani de chin

Femeia a realizat că are o problemă atunci când a făcut o greşeală la serviciu şi a fost retrogradată. Şi-a dat seama că poate pierde totul. „Deşi mă abţineam în timpul serviciului, la un moment dat am greşit. Am fost retrogradată din postul de casieră. I-am spus unei colege de serviciu ce problemă am şi a avut un şoc, nu-i venea să creadă. Totuşi, mi l-a recomandat pe domnul doctor Octavian Driga şi am apelat la el", relatează femeia.

Din iulie 1997 a început să meargă la Alcoolicii Anonimi, dar lupta cu alcoolul nu a fost însă uşoară. Chiar dacă mergea regulat la întâlnirile grupului a avut şi câteva recăderi: „După opt luni, nu m-am mai putut abţine şi m-am apucat din nou de băut.

Apoi am mers din nou la grup, dar am avut o nouă recădere. Din 1997 până în 2002 a fost o luptă continuă. O perioadă am fost singura femeie din grup, dar am continuat să merg". Acum, Rodica este prezentă săptămânal la şedinţele grupului pentru a-i ajuta pe cei care au fost ­într-o situaţie similară.

"Alcoolul te lasă să ai impresia că-l conduci tu. Cea mai bună luptă este să fugi din calea lui.''
Rodica
48 de ani

Românii, în topul consumului

În ţările în care există statistici se arată că, în medie, problemele cu alcoolul sunt întâlnite la 10% din populaţie. „Credem că şi la noi sunt în jur de 10%, dar, având în vedere realităţile socioculturale, unii spun că mai mult. Dar suntem pe primele locuri. Ei spun că depăşim 11 litri de alcool pe cap de locuitor, dar acolo intră numai cel accizat, nu şi cel de contrabandă sau cel domestic. Dacă s-ar aplica şi regula asta, devenim primii", spune Liviu, unul din membrii grupului Alcoolicii Anonimi din Bucureşti.

În România avem în jur de 1.000 de oameni recuperaţi, adaugă el. Există grupuri în 25 de oraşe şi se deschid şi altele. La Bucureşti sunt opt grupuri, dintre care unul internaţional, în care se vorbeşte engleză, pentru străinii care tranzitează sau sunt veniţi cu afaceri în România. Următorul va fi la Brăila. Dacă aveţi nevoie de ajutor, accesaţi www.alcooliciianonimi.ro sau sunaţi la 0744.921.570.

O treime dintre cei din grup se recuperează

Alcoolicii rămân, de obicei, singuri

Liviu are în piept o insignă în formă de cămilă, singurul element de identificare. Vrea să rămână anonim, la fel cum este în cadrul grupului Alcoolicilor Anonimi (AA). Dar însemnul din piept îl trădează, pentru că picioarele cămilei formează doi de A. „Cine ştie, ştie. Am fost întrebat pe stradă de grupuri", spune el.

Nu vrea să spună cât a băut sau când s-a lăsat, pentru că pe dependenţi îi sperie un termen. Ei nu-şi imaginează o zi fără să consume alcool. „E o boală complexă. Dacă vă uitaţi pe orice post de televiziune la ora 17.00, vedeţi ce face o persoană care abuzează de alcool. Practic, tot modul lui de a gândi este dat peste cap. Şi face lucruri pe care nu-şi închipuie că le-ar putea face cât este treaz", spune Liviu.

Neputincioşi în faţa unui pahar

Alcoolicii îşi pierd prietenii, se izolează. „Au impresia că au prieteni. Sunt acei prieteni de pahar. Nu contest că mai rămân persoane în jurul lor. Rămân şi prieteni. Însă, dacă el continuă să bea, îi va pierde. Îşi va pierde şi familia. El se şi autoizolează din cauza faptului că simte că bea diferit, nu spun mai mult, ci diferit de ceilalţi", explică Liviu, care spune că o persoană normală, când bea şi simte că nu mai poate, se opreşte şi pleacă.

Un alcoolic nu are capacitatea asta. Are voinţă faţă de orice altceva, mai puţin în faţa unui pahar. „Eu nu trebuie să fac ca un psiholog criminalist, să învăţ ani şi ani de zile ca să prind un criminal, pentru că eu ştiu cum gândeşte un alcoolic. Realizez imediat cine spune adevărul şi cine minte", spune el. Dar la AA nu se fac corecţii, ci se învaţă.

„Mulţi au grave probleme de comunicare, aşa că la şedinţe învaţă inclusiv asta, dar şi să respecte nişte reguli. Acolo înveţi din experienţa celorlalţi, fiecare spune ce face, iar tu iei ce-ţi convine şi-ţi croieşti drumul în viaţă", explică Liviu. Fiecare are dreptul să aleagă ce crede că e mai bine pentru el. „Nu îl pune tu să aleagă, pentru că un alcoolic va alege sticla, nu soţia.

Nu îl critica, nu îl învinovăţi, pentru că el nu vrea să fie alcoolic, scopul lui e să bea controlat. Iar rolul nostru e să-l facem să înţeleagă că nu se poate. Că este mult mai uşor să te laşi fără să bei deloc, decât încercând să controlezi", spune acesta. Întâlnirile AA durează, în medie, o oră. Dacă persoana nu are încredere să-şi spună numele real, poate să spună o poreclă. „Am colegi pe care îi ştiu de mult şi cărora nu le ştiu numele de familie. Le ştiu doar numărul de mobil", spune el.

Cea mai ieftină metodă

Grupurile sunt extrem de eterogene, de la elevi, studenţi, şomeri, la directori sau patroni de mari corporaţii. „Nu contează nimic, nu se pune niciun fel de condiţie pentru participarea la grup, exceptând dorinţa de a-ţi rezolva problema",  afirmă Liviu.

Şedinţa este condusă de altcineva prin rotaţie, care dă cuvântul. Acolo „ţi se închide gura imediat" dacă vorbeşti neîntrebat. Nu se poartă dialog, tocmai pentru a păstra acele reguli care sunt necesare şi în societate. „La cârciumă, toată lumea vorbeşte şi nimeni nu ascultă", explică el.

Nu există o frecvenţă care să-ţi asigure reuşita. Însă, din ce a citit, Liviu spune că persoanele care participă în primele 90 de zile la 90 de întâlniri sunt cele care reuşesc foarte uşor. După ce intri într-un ritm stabil al vieţii, e suficient o dată la o săptămână sau o dată la zece zile. La şedinţe nu se plătesc cotizaţii sau taxe, nu se face niciun fel de cerere de admitere. Dar există nişte cheltuieli, aşa că la întâlniri există un coşuleţ, în care fiecare poate pune cât vrea şi când vrea. Cu banii se multiplică materialele, se cumpără cafea, la unele grupuri se cumpără şi cărţi.

„Întâlnirile nu sunt unica metodă, dar este probabil cea mai ieftină, iar raportul eficacitate-preţ e foarte bun. La noi se zice că se recuperează cam o treime dintre cei care rămân, iar două treimi se recuperează eventual pe parcurs", spune Liviu.

Statutul de boală e involuntar

Termenii „beţiv" şi „alcoolic" sunt echivalenţi, afirmă el. Totuşi, aceştia sunt folosiţi în situaţii diferite. „Beţivul este cel care consumă, alcoolicul este cel care a realizat că are o problemă şi încearcă să o rezolve. Aici vorbim de alcoolici. Este vorba de stigmatul pe care inclusiv termenul de alcoolic îl induce", spune Liviu, care adaugă că, la noi, lumea nu e pregătită sau nu are cunoştinţele necesare să admită că alcoolismul e o boală.

„A striga după cineva «Beţivule!» e la fel de ruşinos cu a striga după cineva «Diabeticule!». Pentru că statutul de boală e involuntar. Niciunul nu a băut ca să devină alcoolic, nimeni nu fumează ca să se îmbolnăvească de cancer. Din păcate, nu există vindecare, e o boală cronică. Singura sau cea mai simplă metodă este cea de a nu bea deloc", adaugă Liviu.

Un grup cu mulţi membri

Programul Alcoolicii Anonimi a apărut în 1935. Potrivit datelor de pe site-ul oficial, www.aa.org, două milioane de oameni fac parte din acest grup. 35% sunt femei. În Europa nu există date despre Albania şi Macedonia.

În rest, în toate ţările găseşti grupuri de Alcoolici Anonimi, spun cei care sunt implicaţi în acest program. Potrivit lor, în New York (SUA), de pildă, la aceeaşi oră din zi, pe bulevardele mari, găseşti trei întâlniri la aceeaşi oră. Alcoolicii Anonimi nu se afiliază niciunei formaţiuni religioase sau politice, niciunei organizaţii sau instituţii.

35% din membrii grupului internaţional Alcoolicii Anonimi sunt femei.

Cei 12 paşi ce trebuie urmaţi

Cei 12 paşi ai Alcoolicilor Anonimi sunt principii de natură spirituală, care, dacă sunt practicaţi ca mod de viaţă, pot elimina obsesia de a bea.

1- Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului, că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

2- Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

3- Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

4- Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

5- Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi altei fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

6- Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

7- Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze defectele.

8- Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

9- Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

10- Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele.

11- Am căutat, prin rugaciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

12- După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.