Care este cea mai bună apă de băut: cea de la robinet, cea filtrată sau cea îmbuteliată?

Care este cea mai bună apă de băut: cea de la robinet, cea filtrată sau cea îmbuteliată?

Organismul uman e alcătuit, în proporţie de 65 - 80%, din apă. Ea este ingredientul principal, prin urmare, e important nu doar să o bem. Contează şi calitatea ei, dacă ţinem la sănătate. Tu ce fel de apă bei? Ştii ce efecte are, pe termen lung, apa de la robinet? Dar cea îmbuteliată? Mihaela Dudescu, consultant în hidratare, vine cu toate răspunsurile.

Există două tipuri de apă:
  • De nivel 1: cea potabilă, cu rol strict de a te menţine în viaţă.
  • De nivel 2: să aibă potenţial de a reduce stresul oxidativ şi să aibă nivel mare de hidratare, pH neutru, alcalin (7.0 - maxim 9.5)
 

Cât de bună e apa de la robinet

Dacă stai la bloc şi ea îţi vine din sistemul centralizat de distribuţie, trebuie să ştii că, de la furnizor, apa rece pleacă în parametri optimi pentru consum. Ce ajunge să curcă la tine la robinet este, însă, altă poveste, deoarece pe traseu, de pe conductele învechite, poate aduna impurităţi. Mihaela Dudescu recomandă să o filtrezi înainte de consum, explicând ce efect are clorul din apă asupra organismului nostru. „Clorul este un agent de dezinfectare necesar în apă, care distruge germeni, bacterii, microorganisme ce ar putea cauza giardia, dizinterie, hepatită şi alte boli grave. Ne salvează viaţa, dar ne-o şi pune în pericol, atunci când e consumat a la long.
 
S-a demonstrat că femeile care au băut apă cu clor în timpul sarcinii au avut un risc mai mare să dezvolte malformaţii congenitale la făt. Apoi, consumul de clor favorizează apariţia cancerului rectal şi de colon. Efectele negative sunt şi externe, la nivelul pielii, care se usucă mai uşor şi îmbătrâneşte mai rapid”, avertizează expertul în hidratare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările