Psihologul Gáspár György: „Nu putem să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine”

În fiecare din noi se ascunde un copil invizibil ale cărui strigăte de ajutor încercăm să le ignorăm. În cultura românească suntem obişnuiţi să exagerăm sau să negăm rănile din copilărie, dar ambele strategii transformă adesea durerea în suferinţă. Psihologul Gáspár György a vorbit la Adevărul Live despre resursele pe care le avem pentru a ne vindeca, oferind exemplul personal în cartea „Copilul invizibil”, pe care o va lansa pe 14 aprilie.

Psihologul clinician Gáspár György, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie, membru în Colegiul Psihologilor din România şi coordonator de programe ce privesc sănătatea relaţională, s-a aflat ]n platoul Adevărul Live, unde a vorbit despre cum ne putem crea propriul laborator psihologic şi care sunt resursele interioare cu ajutorul cărora ne putem vindeca suferinţele înrădăcinate în copilărie.

Sunt numai câteva dintre subiectele pe care Gáspár György le aprofundează în cartea „Copilul Invizibil”, lansată la editura Curtea Veche Publishing, volum pe care l-a scris nu doar din perspectiva sa de psiholog clinician şi psihoterapeut, ci face apel la situaţiile de viaţă care l-au modelat, la practicile care l-au ajutat să depăşească momentele dificile şi oferă, în acest sens, o serie de paşi esenţiali care vin în sprijinul nu doar a părinţilor de pretutindeni, ci a şi a celor care pur şi simple urmăresc în permanenţă dezvoltarea lor interioară.

„Am scris această carte deoarece cred în puterea poveştilor de-a ne vindeca sufletele noastre rănite. Cred în faptul că oricât de grea sau dificilă ar fi experienţa noastră de viaţă noi, toţi, avem dreptul să-i scriem finalul - aşa cum este cel mai bine pentru noi. Pentru mine această carte este despre frica de-a nu fi suficient de bun, despre teama că trecutul ne determină prezentul şi curajul de-a ne descoperi resursele interioare şi a ne depăşi condiţia. Este despre cum putem transforma momentele dificile de viaţă în oportunităţi de creştere şi dobândire de merite. Este despre iubirea de sine, despre mindfulness şi despre puterea relaţiilor - instrumente psihologice pe care le folosesc atât ca om, cât şi ca psihoterapeut dornic să promoveze sănătatea relaţională în România. În cultura românească suntem obişnuiţi să ne exagerăm sau să ne negăm rănile din copilărie, dar ambele strategii sunt ineficiente şi adesea transformă durerea în suferinţă. Eu am făcut parte, multă vreme, din a doua categorie, fiind tributar perfecţionismului şi invulnerabilităţii şi trăind cu iluzia că astfel nimeni şi nimic nu mă poate atinge. Însă aşa cum veţi vedea şi în carte, aceasta a fost o atitudine extrem de naivă, deoarece adevărata vindecare se produce atunci când dincolo de faptul că ne înţelegem trecutul, reuşim să facem pace cu copilul invizibil din noi”, după cum explică autorul volumului.

Lansarea cărţii va avea loc pe 14 aprilie, începând cu ora 19.00, la Movieplex Bucureşti, şi va include o conferinţă despre importanţa descoperirii şi acceptării copilului interior şi metoda de parenting conştient.

„Când vine vorba de o familie sănătoasă, o viaţă sănătoasă, oamenii încep să îşi înţeleagă foarte bine emoţiile. Avem nevoie să integrăm emoţiile în viaţa noastră, pentru că sunt sănătoase. Cel mai bine putem gestiona o experienţă negativă dacă îi dăm sens, iar cartea reprezintă o dovadă că încerc să mă apropii din ce în ce mai mult de propria persoană, demers de care ar trebui să ţină cont şi alt oameni”, a explicat Gáspár György unul din motivele lansării cărţii sale.

„Nu am fost decât un impostor bine deghizat până am învăţat să aplic lecţia preţuirii de sine” – o afirmaţie dură a psihologului Gáspár György despre munca sa de terapeut, cuprinsă în cartea Copilul Invizibil.

Rolul terapeutului este o sursă de protecţie pentru un individ. Pentru mine a fost mult mai uşor să lucrez cu emoţiile clienţilor mei decât cu emoţiile mele. Vulnerabilitatea mea mi se părea dezgustătoare. Încercam să arat empatie, dar era una raţională, pentru că nu voiam să ma confrunt cu vulnerabilitatea mea. Când am îndrăznit să mă întorc către mine, către copilul Gaspar, nu a fost uşor, m-a cuprins teama, frica, a fost un fel de pierdere a controlului. Dar la final rezultatul a fost bun, a explicat Gáspár György. 

Despre importanţa lecturii

„Nu este o zonă de nişă, a fost cândva. Veneam după un comunism care nu a permis prezenţa psihologiei şi era nevoie şi de această parte. Se credea că această psihologie este pentru american, şi pentru franţuji, dar oamenii au început să îşi dea seama cât de important este să te cunoşti, cât de important este ca copiii să îşi cunoască emoţiile. Acum a apărut vocea pe care eu o aştept de foarte multă vreme. Cred că Gáspár este printre primii autori care vor avea un cuvât important de spus de acum înainte. Este un debut foarte bun, care confirmă un autor de la prima carte. Mi se pare foarte important că el vorbeşte în carte despre importanţa lecturii, despre obiceiul de a le citi seara copiilor, despre traumele care pot apărea în lipsa acestui obicei. În Franţa, 80% din mămici citesc. Cartea este în preajma copilului de când ajunge acasă de la maternitate. Iar noi trebuie să învăţăm copiii mai mari să citească celor mai mici, dacă nu avem timp să punem bunicii. Acolo se întâmplă o magie”, a declarat Iren Arsene, directorul editurii Curtea Veche.

De ce este important să formăm obiceiul lecturii încă din copilărie

Cititul este o formă de apropiere, de a ne conecta la autor, la cei dragi. Tata citea, am clar în minte imaginea lui. Dar în aceste momente pierdeam contactul cu el. Citea singur, în camera lui, câte trei ore, cu uşa închisă. Dar pentru mine, cititul era o activitate care mă împiedica să ajung la tata. În cartea mea, vorbesc despre importanţa de a transfoarma cititul într-o rutină comună. Avem nevoie de modele, avem nevoie să învăţăm si să etichetăm emoţiile. Momentul în care citesc şi apoi vorbesc cu copilul meu despre personaj, despre emoţiile pe care le-am avut, învăţ şi eu, dar cel mai important, învaţă copilul. De cele mai multe ori este greu să verbalizăm emoţiile cu valenţă negativă, precum frica, furia, pentru că de mici ni se spune să nu le simţim. De multe ori am auzit că nu trebuie să îmi fie frică, ruşine, să fiu trist. Dar întâlneşti aceste emoţii, le simţi, iar în creierul meu, când le simţeam, era o creştere a tensiunii şi avem impresia că mama mea nu mă înţelege, povesteşte psihologul clinicial Gáspár György.

„Cocktailul psihologic apare în momentul în care recunoaştem emoţia, o etichetăm corect şi îndrăznim să o verbalizăm în faţa unei persoane. Emoţiile noastre nu dispar de la sine, ele se complică. Cum e cu emoţia de vinovăţie, îşi atrage foarte multe verişoare, cum ar fi ruşinea, şi ne îndepărtează de celelalte persoane”, spune expertul.

Importanţa stimei de sine

Foarte rar este vorba de trufie, aroganţă, mai mult este vorba despre o educaţie precară, pentru că noi nu suntem obişnuiţi să gândim lucruri bune despre propria persoană, ni se spune să îi lăsăm pe alţii. Eu nu am auzit foarte multe lucruri bune despre mine de la părinţii mei. Auzeam că tata m-a lăudat rudelor, dar niciodată nu mi-a spus mie direct. Nu putem să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine. Este o mare amăgire să spunem că ne iubim copiii mai mult decât pe noi atunci când nu ne iubim pe noi înşine”, a spus Gáspár György, precizând că mulţi dintre părinţi îşi iubesc copiii cât timp aceştia procedează în conformitate cu ideile părinţilor. În acest caz, este mai mult vorba despre o dependenţă bolnăvicioasă. „Iubirea este aceea în care copilul nostru este diferit şi acest lucru ne place. Îl iubim chiar dacă îi place altă culoare, are alte preferinţe alimentare, altă orientare sexuală şi aşa mai departe”, a adăugat psihologul. 

De ce este importantă mantra personală?

Este o formă de conectare la sine şi de liniştire a sistemului nervos. Când eu dau dovadă de o căldură sufletească faţă de propria persoană, în creierul meu se produc mai multe schimbări şi eu încep să mă liniştesc. Când reuşesc să văd dincolo de emoţiile mele, încep să îmi văd identitatea, sinele. De cele mai multe ori oamenii spun că este un bullshit (n.r. prostie) iubirea de sine, şi eu am făcut asta o lungă perioadă de vreme, dar asta pentru că nu suntem obişnuiţi să ne preţuim, a explicat Gáspár György.

Importanţa trăirii conştiente

„Prin această relaţionare corectă cu mediul nostru îi vom pregăti pe ei, tinerii care citesc, ca în această mare, acest ocean fenomenal de informaţii care ne bombardează creierul, să selecteze informaţia. Şi selectând informaţia potrivită pentru tine, ajungi spre evoluţie. Altfel ajungem măcinaţi de stres, de nemulţumire, de deznădejde. Toate acestea, cu tehnici simple, pot fi transformate. Dacă vorbeşti, trecutul se reaşează, se transformă şi îţi dă voie, nu te mai blochează”, a explicat Iren Arsenie.

„Este un concept foarte important care în ultimii 30 de ani a revoluţionat lumea psihologică şi medicală. Conectarea la fiinţa interioară este o cale de a evita o serie de probleme medicale. Mindfulness-ul este foarte bun în tratarea depresiilor, a anxietăţii, iar tehnicile sunt prea simple şi banale şi ne dau impresia că nu ar putea funcţiona, dar dacă le transpunem, ne schimbă viaţa. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că ne implicăm într-o mulţime de activităţi şi nu mai avem timp să ne conectăm cu noi”, a declarat psihologul.

La începutul carierei, timp de un an şi jumătate, psihologul Gáspár György a participat la un experiment social care presupunea convieţuirea împreună cu opt copii instituţionalizaţi într-o casă de tip familial. 

„A fost o experienţă bogată şi complexă. Aveam posibilitatea de a pune în practică ce învăţam la facultate şi ce citeam în cărţi. Am locuit 24 din 24 cu aceşti copilaşi. Ei m-au învăţat să mă joc, să râd fără să am un motiv, dar au fost foarte multe momente în care mi-au zgândărit trăirile interioare, într-un fel pe care părinţii mei nu l-au făcut faţă de mine. M-au învăţat să fiu răbdator. A fost o experienţă de viaţă care m-a făcut mult mai tolerant cu cel de lângă mine. Au fost momente extrem de intense. Îmi aduc aminte de unul pentru care mă simt extrem de vinovat. Unul dintre băieţi făcuse o boacănă şi nu a vrut să recunoască. Şi ne-am străduit foarte tare să îl facem să recunoască, iar mesajul lui era nu, nu am făcut. A recunoscut două zile mai târziu iar reacţia mea, din frustrare, a fost să îi dau în palmă. Am regretat imediat, mai ales când i-am văzut privirea. Eu, omul în care avea încredere, a avut încredere să mărturisească, până la urmă, ce a făcut, îi dădusem o palmă. Atunci mi-am jurat că violenţa fizică şi emoţională nu vor mai face parte din comportamentul meu”, povesteşte, cu siceritate, psihologul.