A născut în 12 minute al 21-lea copil. Povestea celei mai numeroase familii din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare familie din Marea Britanie a mai adăugat un membru. Sue Radford a născut cel de-al 21-lea copil.  În vârstă de 43 de ani, britanica a născut în doar 12 minute, fetiţa având o greutate de 3,6 kg.

În septembrie 2017, Sue Radford jura că este ultima naştere. Cu toate acestea, ea a anunţat într-un videoclip postat în luna mai că este însărcinată din nou, scrie DailyMail. 
 
„Am decis amândoi că nu mai vrem. Bonnie ne-a completat familia. Nu ne-am propus niciodată să avem
21 de copii. Am crezut că vom avea trei. Unii oameni decid să se oprească după doi sau trei copii, noi am reuşi abia după 21“, a spus Noel( 47 de ani), tatăl copiilor.
 
Până acum britanica a petrecut 811 de săptămâni de sarcină şi insistă că este hotărâtă să se bucure de copiii şi nepoţii ei. 


  
Femeia are acum încă două nepoate şi un nepot, declarând că în casă există mereu bună dispoziţie, distracţie şi niciodată un moment plictisitor.

image

Familia trăieşte acum într-o casă victoriană de 240.000 de lire sterline, pe care au cumpărat-o acum 11 ani şi se mândresc că nu au contracte de finanţare.

Cheltuieşte 300 de lire sterline pe săptămână pentru cumpărăturile de alimente şi merg în vacanţă în străinătate în fiecare an.


 
Când vine vorba de a sărbători zilele de naştere ale copiilor lor, au un buget de 100 de lire pentru cadouri.
 
În 2013, cuplul a jucat în emisiunea „16 Kids and Counting“, fiind filmaţi în fiecare moment petrecut în casa lor cu zece dormitoare.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite