Diavolul se îmbracă din nou de la Prada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoarea cărţii „Diavolul se îmbracă de la prada“, Lauren Weisberger, a lansat zilele acestea un volum care continuă povestea ecranizată în anul 2006 pentru marele ecran, cu Meryl Streep şi Anne Hathaway în rolurile principale.

„Răzbunarea poartă Prada:Întoarcerea Diavolului“/„Revenge wears Prada“:The Devil Returns„, se intitulează cartea, iar fanii lungmetrajului speră deja la o nouă ecranizare. La rândul ei, autoarea a declarat pentru Daily Beast că ar fi încântată dacă distribuţia primului lungmetraj se va reuni pentru filmarea unei continuări. „Revăd filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada“ ori de câte ori se difuzează la televizor“, a mărturisit aceasta. Ea a mai spus că a fost nebună de fericire când a auzit că se va face un film după cartea ei, iar visul frumos a continuat cu momentul în care a aflat ce actori vor interpreta personajele principale. 

După zece ani 

Cel de-al doilea volum semnat de Weisberger, urmăreşte povestea temutului redactor-şef al revistei Runway, Miranda Priestly, şi a asistentelor ei, Andy şi Emily, la zece ani după acţiunea din „Diavolul se îmbracă de la prada“. De la jobul de simplă asistentă a Mirandei, Andy devine în cel de-al doilea volum proprietara propriului magazin. Bineînţeles, sunt aduse din nou în prim-plan scandalurile, rivalităţile şi, în general, dedesubturile din lumea modei.

Lauren Weisberger a povestit că viaţa ei s-a schimbat considerabil după ce prima sa carte a fost ecranizată. Graţie stabilităţii financiare pe care succesul poveştii i-a asigurat-o, ea s-a dedicat în totalitate scrisului. Astfel, chiar dacă fanii tânjeau după o continuare a cărţii „Diavolul se îmbracă de la Prada“, Weisberger a lansat între timp alte patru cărţi.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite