Semne că o relaţie scârţâie: cum îţi dai seama că povestea voastră este pe cale să se sfârşească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semne că o relaţie scârţâie. Orice cuplu trece prin perioade mai puţin fericite, iar uneori, chiar şi atunci când simţim că ceva nu este în regulă, preferăm să negăm că lucrurile nu mai pot fi salvate. Cu toate acestea, chiar dacă ne îngropăm capul în nisip şi respingem adevărul, nu putem trece cu vederea la nesfârşit indiciile care ne spun că legătura noastră amoroasă este pe cale să se sfârşească.

Semne că o relaţie scârţâie: limitele îţi sunt încălcate

Glumele jignitoare, observaţiile dure, ironiile, momentele în care te presează să dezvălui detalii despre trecutul tău amoros, care nu îl privesc şi pe care tu nu vrei să le dezvălui , toate aceste modele de comportament reprezintă dovezi ale lipsei de respect. Nu contează dacă este vorba despre confortul tău personal, fizic sau psihic, insistenţa de a invada acele zone private pe care este normal să le păstreze fiecare persoană, va da naştere, mai devreme sau mai târziu, la frustrări, susţine Brenda Della Casa, autoarea volumului „Cinderella was a liar“ (n.r. – Cenuşăreasa a fost o mincinoasă) şi fondatoarea revistei Staggered. 

Semne că o relaţie scârţâie: nu mai faceţi sex

În cazul în care viaţa voastră sexuală este aproape inexistentă, atracţia fizică pare că s-a dus şi ea pe apa sâmbetei, acesta poate fi un semn că legătura voastră nu mai este la fel de puternică. Încearcă să discuţi cu partenerul tău despre această problemă, iar dacă lucrurile nu se mai pot rezolva, mergeţi pe drumuri separate.

Semne că o relaţie scârţâie: împreună, dar despărţiţi

Dacă trec zile întregi fără să vă vedeţi, din motive profesionale sau din alte cauze, ar trebui să renunţi la această relaţie şi să fii cu o persoană cu adevărat disponibilă pentru tine.

Semne că o relaţie scârţâie: fuge din calea greutăţilor

Nu este nevoie de un act de căsătorie pentru a vă sprijini reciproc în momente grele, nu doar la bine. Într-o relaţie se presupune că trebuie să înfruntaţi toate furtunile împreună, aşa că nu contează dacă dă bir cu fugiţii pentru că este imatur, are probleme de anxietate sau pentru că nu-şi poate controla emoţiile. Nu trebuie să dai piept singur cu problemele, ci să ai lângă tine un om pe care să te poţi baza.

Semne că o relaţie scârţâie: refuză să comunice

De ceva vreme refuză, de fiecare dată când ajungeţi într-un impas, să discute. Nu vrea să vorbească despre ceea ce vă frământă şi face pe supăratul de fiecare dată când încercaţi să deschideţi discuţia. Întotdeuna are scuze şi niciodată nu este momentul potrivit pentru o conversaţie serioasă. Dincolo de faptul că nimănui nu-i place să abordeze teme sensibile, acestea trebuie acceptate şi dezbătute atunci când de ele depinde bunul mers al relaţiei. Refuzul constant în acest sens dovedeşte că nu ai alături o persoană care să te respecte suficient de mult încât să te asculte şi să-i pese de sentimentele care se ascund dincolo de cuvintele tale.

Semne că o relaţie scârţâie: te minte

Sinceritatea este extrem de importantă într-o relaţie, iar dacă partenerul tău a început să devină din ce în ce mai secretos şi ascuns, acesta poate fi un semn că relaţia voastră de cuplu se află în faţa unei mari provocări.

Semne că o relaţie scârţâie: îţi vorbeşte urât

Oricui i se poate întâmpla să aibă zile stresante, stări proaste şi momente pline de presiune, dar dacă partenerul tău a făcut un obicei din a se folosi de aceste stări pentru a se purta urât cu tine, dacă te înjură, te critică şi îţi vorbeşte răstit tot timpul, este clar că are o problemă comportamentală pe care nu ar trebui să o tolerezi. Oamenii care sunt obişnuiţi să se comporte astfel nu se vor schimba prea curând. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite