Prima dată când şi-a auzit iubitul, a cerut-o în căsătorie: reacţia emoţionantă a unei tinere surde care a auzit pentru întâia oară vocile celor dragi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără surdă care şi-a recăpătat auzul în urma unui implant cohlear a avut o surpriză de proporţii în momentul în care şi-a putut auzi pentru prima oară iubitul. Bărbatul a cerut-o în căsătorie.

Andrea Diaz, o tânără surdă din Statele Unite, a fost compleşită de emoţie când, după implantul cohlear (aparat auditiv) şi-a putut auzi iubitul pentru prima dată. Cu atât mai emoţionant a fost faptul că bărbatul a îngenuncheat şi a cerut-o în căsătorie, spunându-i că o iubeşte, că este cea mai bună prietenă a lui şi că vrea să îşi petreacă viaţa împreună. 

Videoclipul care surprinde bucuria tinerei, postat online, o înfăţişează pe aceasta în lacrimi de fericire datorită faptului că, pentru prima data, a putut auzi vocile celor dragi, dar şi pe a ei însăşi. 

De îndată ce Kevin Peakman, iubitul fetei, a fost sigur că aceasta îl aude, a surprins-o cu o cerere în căsătorie neaşteptată. „Mi-am dorit ca unul din primele lucruri pe care le auzi să fie cererea mea în căsătorie. Te iubesc, iubito”, i-a spus acesta. Andreea a acceptat de îndată şi i-a spus, printre lacrimi, „Îţi pot auzi vocea”. Emoţionantul moment a atras simpatia a mii de utilizatori ai reţelelor sociale, devenind, astfel, o senzaţie pe internet.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite