Obiceiuri sexuale care pot dăuna grav căsniciei

Obiceiuri sexuale care pot dăuna grav căsniciei

Fiecare are propriile preferinţe sexuale, dar după o vreme este nevoie de o schimbare, de varietate, pentru că oricât de bine ne-am simţi atunci când facem sex în poziţia misionarului, nu are cum să ne fericească acelaşi lucru ani la rând. FOTO Arhiva

Unul dintre cele mai grele lucruri într-o căsnicie este să menţii vie pasiunea, aşa că viaţa sexuală are de suferit, iar multe cupluri nu realizează că există anumite obiceiuri care sapă încet, dar sigur, la temelia mariajului.

Publicaţia Huffington Post a trecut în revistă, cu ajutorul sexologilor, cinci probleme majore cu care se confruntă cuplurile căsătorite în privinţa vieţii sexuale, preferând să nu ia nicio măsură pentru a ieşi din această rutină dăunătoare.

Fac sex în aceeaşi poziţie

Fiecare are propriile preferinţe sexuale, dar după o vreme este nevoie de o schimbare, de varietate, pentru că oricât de bine ne-am simţi atunci când facem sex în poziţia misionarului, nu are cum să ne fericească acelaşi lucru ani la rând. Nu veţi descoperi modalităţi noi de a vă simţi bine, dacă vă limitaţi la acelaşi stil de a face dragoste de fiecare dată. 

De exemplu, nivelul de dorinţă şi satisfacţie sexuală în cazul femeii se schimbă o dată cu ciclul, iar modul în care facem sex ar trebui să se schimbe şi el. Aveţi nevoie de inspiraţie? Atunci puneţi mâna pe Kama Sutra!“, recomandă consilierul american în  probleme de cuplu, Lesli Doares.

Lasă copiii să doarmă cu ei pat şi nu închid uşa dormitorului 

„Nu le faceţi copiilor o favoare dacă îi lăsaţi să doarmă în acelaşi pat cu voi, dar nici vouă, pentru că aşa nu mai reuşiţi să faceţi sex. Este mult mai sănătos şi pentru voi, dar şi pentru copii, să trasaţi nişte limite fireşti, chiar dacă asta înseamnă că cei mici vor fi dezamăgiţi pentru o vreme“, punctează sexologul April Masini. Copiii trebuie să înţeleagă că şi părinţii au nevoie de intimitate, iar asta nu înseamnă că îi îndepărtăm.

Fac mereu sex în acelaşi moment al zilei

Sexul nu se face în cuplul vostru decât în timpul nopţii, după ce v-aţi pregătit de culcare? Multe cupluri intră în acest cerc vicios, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ieşiţi din acest ritm, mai ales că pofta de sex şi sensibilitatea noastră sexuală variază de-a lungul zilei, iar o partidă de sex dimineaţa sau în mijlocul zilei poate fi cu adevărat surprinzătoare în mod plăcut. 

Nu îi spun partenerului când le place ceva anume în timpul sexului

Poate că suntem mulţumiţi de partidele de sex pe care le avem în căsnicie, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i spunem acest lucru partenerului de viaţă. „Este important să spunem când ne simţim excelent, la fel cum este esenţial să-i spunem ce am dori să se întâmple pe viitor, pentru ca relaţia voastră sexuală să se îmbunătăţească“, afirmă sexologul April Masini.

Aşteaptă mereu ca partenerul să peria iniţiativa unei partide de sex

Este un lucru care se întâmplă frecvent într-o relaţie. „Poate că unul dintre parteneri este mai interesat de sex decât celălalt, dar asta nu înseamnă că numai unul trebuie să fie motorul sexual într-un mariaj. Este nevoie ca iniţiativa să vină din partea ambilor parteneri, pentru că pofta de sex se mai naşte şi în timp ce facem sex, nu trebuie neapărat să iniţiem sexul numai când simţim această dorinţă. Astfel, partenerul de viaţă se va simţi special şi dorit la rândul lui, nu doar ca persoana care se milogeşte de fiecare dată să facă amor“, spune consilierul american în  probleme de cuplu, Lesli Doares.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările