Am pupat pământul ţării şi mocheta apartamentului, când am revenit din ţările prea calde. A fost frumos, nimic de zis, asta în primul rând datorită gazdelor noastre, Gabriela şi Lucian Voinea, naşii noştri de cununie care ne-au dăruit luna de miere... înainte de nuntă!

Deci ţara e fascinantă, dar oferă o zăpuşeală atât de pisăloagă, încât de fiecare dată când ieşeam din casă, aveam senzaţia că-mi dă cineva cu lopata-n cap. Poate chiar mi-a dat de câteva ori, n-am de unde şti. E foarte greu să deosebeşti un cucui de o căldură de 52 de grade.  

De eşti tu acesta, nu eşti soţul meu

Deşi stau într-o ţară care trăieşte din turism, thailandezii habar n-au să vorbească engleza – cât despre altă limbă, nici atât. Am dat din mâini ca nişte maimuţe cu atac anxios.

Într-o seară, pe când eram la o cârciumă bună, cumnatul meu, Lucian (gazda noastră, care locuieşte şi lucrează în Bangkok), a dorit nişte apă. Chelneriţa rânjea prosteşte, dar era clar că nici nu-i bubuia prin cap ce spune omul. Water, water, ce-o fi aia? Fata dădea din căpăţână ca un căţel din ăla de pluş pe care-l pun ăştia lângă luneta maşinii. Terasa era pe malul unui lac spectaculos şi tulbure. Ca s-o lămurească, Luci i-a făcut semn spre apa din lac, altă soluţie n-avea. Apoi i-a arătat o carafă, apoi iar apa din lac, până când ospătăriţa a scos un ”aaaa!” edificat. Ce credeţi că a făcut? A luat carafa, s-a dus pe malul lacului, a luat apă de-acolo şi ne-a aşezat-o pe masă. Era foarte mândră, şi-a împreunat mâinile politicoasă, a aplecat mutra, cum fac ei, şi aştepta să ne vadă mulţumiţi. Noi rămăseserăm împăiaţi, ne uitam dacă nu cumva capturase şi o broască.

De fapt, la ei asta pare ceva normal. Gabriela, sora logodnicului meu (soţia lui Lucian, deci), a păţit ceva similar acum un an, când a cerut nişte sare, într-un restaurant din staţiunea Phuket. Ei nu prea pun sare pe masă - dacă nu ceri, mănânci ca la Spitalul Fundeni, la etajul cu hepatici. Aia nu pricepea nimic, tot aşa. Săraca Gabi a mimat sarea până i-a amorţit mâna din cot. Nimic, tată. Şi cum erau pe malul mării, i-a arătat chelneriţei valurile înspumate, în speranţa că fătuca va face o conexiune între sarea din apă şi doleanţa clientei. Ospătăriţa s-a luminat la faţă, a luat o stacană, a umplut-o cu apă din mare şi a adus-o pe masă, cu mândria cu care îţi aduce motanul şoarecele-n casă, în ideea că-ţi face o bucurie imensă.

Bun, mai departe. E o ţară sublimă. Evident, care e primul gând al românului scăpat în Bangkok? Aţi ghicit, masajul. Ok, i-am zis logodnicului meu că, dacă beau un whiskey şi mă binedispun, mi se deschid şi vederile, aşa că n-are decât să zboare la un atelier din ăsta de masaj, până nu mă trezesc din cocktail şi schimb foaia. N-a vrut, era convins că e un test, un îndemn-capcană. M-am jurat pe viaţa mea, pe paşapoarte şi pe ce-am mai văzut în răscrucea ochilor că vorbeam serios. Nimic! Sunt sigură că, în adâncul sufletului său şi în alte adâncuri, şi-ar fi dorit o asemenea experienţă, dar raţiunea a bătut măr hormonii, aşa că am scăpat neînşelată, de data asta. Cel puţin aşa cred, că într-o zi s-a dus să cumpere nişte bere de la colţ şi a venit după trei ore, deci exista o micuţă neconcordanţă între cei două sute de metri pe care-i avea de parcurs şi timpul necesar demersului.

Soacră, thailandeză acră

Când am vizitat Palatul Regal din Bangkok (fabulos, apropo), m-au obligat să port nişte fote locale, un fel de fustană. S-au uitat la mine cu nişte ţâţâieli critice, deşi aveam nişte nădragi obişnuiţi, dar lor li se păreau prea strâmţi. M-am căptuşit cu fusta lungă (te împrumută ei cu aşa ceva şi le-o returnezi la ieşire), aşa că în toate pozele arăt ca o nevastă de taliban.

În cadrul acestui complex de palate şi turnuleţe opulente, era plantat şi un templu, normal. În care n-ai voie cu pantofi, trebuie să intri smerit şi desculţ, ca într-o cadă. Eu n-am fost atentă la acest detaliu şi era să intru cu copitele în lăcaşul lui Buddha. Noroc cu bărbatul meu, care vede mai bine şi e mai cult, aşa că m-a agăţat de o bretea şi m-a tras înapoi, de era să cad în fund. M-am descălţat, dar aveam unghii pictate în verde, deci cuvioşenia nu era punctul meu forte. M-am prosternat pe sub burta unui Buddha din smarald, deşi eu sunt ortodoxă, dar n-aveam de ales, că toată lumea se dădea cu bretonul de pământ, deci eram deplasată să stau căţărată-n două grisine, contemplând placidă nestematele din pereţi.

Apropo, am cunoscut în Thailanda o româncă măritată cu un localnic. Aflată în vizită la soacră-sa şi neavând un subiect mai inteligent de tăbăcit, Mihaela asta s-a trezit să întrebe cu voce tare de ce e Buddha aşa de gras. Ce mai vaiet, ce mai zbucium... Soacra s-a înecat cu supa – nici nu era prea greu, având în vedere că era îndesată cu creveţi şi cianură (sau ardei iute, nu mai ştiu). În orice caz, i-a poruncit fiului să divorţeze de obraznica asta care n-are grijă de celulita ei, ci de colesterolul fondatorului unei religii. Chow Hok avea un pic de şnaps în sistem, aşa că a cutezat să-i spună mă-sii ”nu”, ceea ce i-a atras o mahmureală şi o dezmoştenire, a doua zi de dimineaţă.

Tot această Mihaela, pasămite o campioană a gafelor, a întrebat odată un thailandez de ce nevastă-sa purta fustă scurtă, în condiţiile în care, în ţara asta, orice e un pic dezgolit şi are puls e denumit generic ”prostituată”. Omul s-a uitat la ea ca la mielul cu două capete. După ce a înghiţit patru noduri şi patru viituri de salivă, i-a răspuns că, la temperaturile alea, a purta o haină mai lungă decât un polonic e un act sinucigaş.    

Nu haina îl face pe ginerică

Eu şi Doru, logodnicul meu, ne-am cumpărat hainele de nuntă din Bangkok, că trebuie să ne căsătorim în iunie, acum. Pare ceva plăcut şi uşor, dar există amănunte contondente. În primul rând, mall-urile au o bogată ofertă de măsuri S şi XS, thailandezii fiind vestiţi pentru robusteţea trupului lor. De câte ori ceream să probăm ceva, plescăiau a pagubă şi ne spuneau că suntem ”pumpuy”, ceea ce în limba lor înseamnă durdulii. E primul cuvânt pe care l-am învăţat acolo, deşi sunt clinic normoponderală. Aşa că n-am avut încotro, ne-am refugiat în singura prăvălie unde au fost dispuşi să ne facă haine pe comandă. Patronul era unicul vorbitor de engleză din Bangkok şi era indian. Desigur, e o exagerare stilistică, mai erau şi alţii care luaseră nota zece la orele de engleză, cu micuţa precizare că nu pricepeai ce spun, din cauza accentului. Într-o dimineaţă, mi-a sărit ţandăra într-un magazin unde vânzătorul mi-a zis ”Gunoooiii, gunoooiii!”. Aşa se auzea, am crezut că e un român imigrant, deosebit de frustrat. Am căscat urechile cât langoşii. Până la urmă, mi-a tradus cumnatul meu că ăla zicea, de fapt, ”good morning” (bună dimineaţa, n.r.).

Ne-au luat măsurile pentru ţoale şi le dictau cu voce tare vânzătorilor, din fericire le spuneau în limba lor şi nu pricepeam, altfel probabil că am fi plecat de-acolo cu un pui de depresie. După fiecare cotă, ne priveau ca pe un desen tehnic şi clătinau din cap a dojană, ca şi cum eram balenele protejate de Greenpeace.       

Te pui cu blondele? Nicio şansă

Paradisul sexual la care visează turiştii e în localitatea Pattaya, unde prostituţia e a doua natură. Sau prima, dacă mă gândesc bine. Doar că, la pomul lăudat, să nu te duci cu prea multe prezervative. Din câte mi s-a comunicat, ceea ce e bun e scump, iar ceea ce e ieftin e jalnic. Aşa-zisul masaj erotic e doar o ispită rozalie. Ţi se şopteşte languros un preţ la uşă, dar ca să pleci mulţumit de-acolo, trebuie să mai achiţi încă de trei ori suma iniţială.

Am văzut acolo tot felul de ciudaţi din Europe şi Americi, care căutau pe Google capitala Thailandei, în schimb ştiau toate găştile de proxeneţi, din fiecare oraş. Bătaia de joc a peştilor din Bangkok era un brazilian care cerea de zor o blondă şi nu i se dădea, întrucât acolo e specie pe cale de dispariţie şi e protejată de lege. Păi să vii în Thailanda şi să vrei să te culci cu o suedeză e o poftă cel puţin bolnavă, aşa e considerată la faţa locului. Un om normal la cap visează să facă sex cu manichiurista din capătul străzii Sukhumvit, vena comercială a Bangkok-ului, nu cu turiste din ţări decolorate.

În Thailanda, imaginaţia erotică e mult mai avantajoasă decât realitatea din teren. Mi-a povestit un român de-acolo că, neavând ce face într-o zi, între pauza de masă şi un salariu uriaş, a purces în căutarea fericirii trupeşti, ca să zic aşa. La un colţ de uliţă, l-a agăţat una care bolborosea ceva în limba maică-sii. Românaşului nu-i place numai apa rece de izvor, cum spun gurile şi cântecele rele, ci şi o femeie care ciripeşte ceva ce el nu înţelege. Habar n-avea dacă îl înjura de mămucă sau îi promitea sex deşănţat. El a spus ”da”, pentru orice eventualitate. Aia a cerut echivalentul a 200 de lei pe oră. După cinci minute, era lat, căci vicisitudinile vieţii făcuseră ca el să aibă revelaţii precoce, dacă mă-nţelegeţi. Ce să facă el în celelalte 55 de minute plătite? Căci fondurile nu erau returnabile. Deodată, creierul scăpără şi proprietarul lui avu o idee genială: în timp ce fata se foia senzual lângă el, şi-a scos tableta şi-a jucat un Tetris, până a ajuns la nivelul opt.