De ce ne urâm naşii, rudele şi propria nuntă

Am crezut că nu mă ia nimeni de nevastă. Dar am realizat că nici nu voiam asta, nunţile sunt ca nişte extracţii de măsele, nu ştii niciodată dacă prinde anestezia. Totul începe fabulos, cu un ineluş instalat pe deget, operaţiune doar un pic mai uşoară decât dacă schimbi o garnitură de chiuvetă. Din clipa aia, coacem planuri: unde o să facem praf felicitările, masa şi dansul?

La un local, fireşte. Problema e că localurile se vor arvunite cu un an înainte, iar tu nu ştii dacă vei mai fi cu alesul inimii şi mamei tale până săptămâna viitoare, cu atât mai puţin peste un an. Nu-i nimic, iei telefonul, ţrrrrr, răspunde un şef de sală şi începi.

Vă dorim masă de piatră!

Mă lăsaţi să vin cu băutura mea? Da – zice el – atâta vreme cât o ţineţi în poşetă şi n-o vede lumea, nu mă interesează ce beţi pe cont propriu. În fond, Sue Ellen a ajuns un model de viaţă. Dar poate reuşim să vă intrăm totuşi în graţii, avem 46 de feluri de băuturi alcoolice tari. Ţie îţi intră în graţii, dar nu la fel de graţios va fi contul tău depăşit de situaţie.

O amică de-a mea a obţinut măreaţa aprobare de a tăgârţa propria băutură la nunta ei, dar licoarea era pusă-n peturi de suc prost şi arăta ca la o orgie postfotbalistică din Chiajna, nu ca la un eveniment cu paiete şi cocuri. Aşa că i-a rugat frumos pe chelneri să toarne vinul în carafe, să arate mai civilizat. Ei, incredibil de drăguţi, i-au spus că vor efectua această manevră cu deosebită plăcere, cu condiţia să mănâncă şi gura lor ceva - adică un bacşiş înainte, ca la curvi, n-ar strica, ar fi de-a dreptul onoraţi. Viitoarea miresică a scos din buzunar nişte doze de cash şi-o doză de Rudotel. Nu putea risca să i se rupă nervii taman în cea mai frumoasă zi din viaţa soacrei ei. 

Scurt, cuprinzător, leşinător

Roxi şi Ducu sunt doi amici la a căror nuntă am avut onoarea să fiu nevoită să mă duc (o plăcută obligaţie, asta e). Au poruncit o slujbă religioasă scurtă – se poate face asta, popii abia aşteaptă – motivându-se că mireasa e alergică la mirosul de lumânări şi posedă o duioasă lipsă de calciu, nu poate sta în doi craci mai mult de 20 de minute, fără să cadă lată.

Preoţii turuiau ca moderatorii de la licitaţii, aveam impresia că le-a intrat un ţânţar în gură şi voiau să scape de el. Roab-lu-Dumzeu-Răcsandra-ia-în-căstrie-pă-robu-ludzeu-Alcsandâr, numai asta auzeam. Le-au aruncat pirostriile pe căpăţâni ca pe nişte lasouri în vestul oarecum sălbatic. Când i-a înfipt verigheta pe degeţelul grăsunaş, mireasa a ţipat ca la colonoscopie. Popa se grăbea regulamentar, dar a făcut slujbă de toţi banii, l-a ciufulit pe ginerică, a plictisit-o de moarte pe mireasă şi-a cam curtat-o pe naşă, ceea ce coana preoteasă n-a prea apreciat, deşi era un gest pornit din inimă şi din alte organe deosebit de frumoase ale trupului uman.    

În fine, când au scăpat cu frezele cât de cât întregi din biserică, mirii şi alaiul de adormiţi şi treziţi (nespovediţi şi neîmpărtăşiţi) s-au năpustit la maşini, unde amenzile prinse cu fundiţă roşie-n geam erau cea mai mică dintre probleme. Poliţistul, probabil rănit în suflet că n-a fost invitat la emoţionantul eveniment, şi-a răzbunat soarta ingrată atârnând nişte contravenţii pe maşinile ornate cu garofiţe şi păpuşi. Mireasa ţinea într-o mână poala rochiei, iar în cealaltă ţinea un avocat, voia să rezolve amenzile pe loc.  

Juristul a avut o discuţie foarte amiabilă cu omul legii, în urma căruia s-au stabilit două lucruri foarte clare. Unu: acesta este un conflict insurmontabil şi se vor revedea în instanţă, cu mult drag şi dor. Doi: un pumn pe care un avocat i-l dăruieşte splinei unui poliţist se pedepseşte penal, cu excepţia cazurilor când poliţistul, atât de generos şi iertător, îi dăruieşte şi el un pumn în bărbiţă avocatului, deci dialogul devine egal şi se renunţă la plângerile penale care aglomerează instanţa inutil. 

Există nervi

Roxi şi Ducu au avut o nuntă de vis. În sensul că, atunci când ne-am trezit din beţie a doua zi, cu capul pe masă (slavă Domnului că erau mese, că pe jos era destul de rece şi neprimitor, am fi sforăit pe o gresie ostilă), n-am ştiut dacă am visat sau a fost aievea. Se crăpa de ziuă, iar contul lor se crăpa de gol, fiindcă nu achitaseră nota de plată şi nu primiseră tot darul. Le-am dus cash-ul cuvenit, nu înainte de a le mai cere câte-o cinzeacă, să ne dregem după atâta amar de alte cinzeci care dăunează grav sănătăţii.

Naşa era nervoasă. Cozonacul din cap i se prăvălea într-o parte şi-o gâdila în ureche, fiindcă proasta de coafeză nu pufăise destul fixativ - şi probabil nici naşa nu pufăise destul bacşiş. Naşul voia să bea o vodcă – hai, patru, mă rog – ca să-i treacă gustul oribil de pastă de dinţi, dar nu-l lăsa, aţi ghicit, naşa. Iar el nu ieşea din cuvântul şi răcnetul ei.

Roxi avea picioarele umflate ca o cocă uitată la dospit. Ducu avea papionul acolo unde trebuia să fi fost cândva o otită acută, pe vremea medicinei tradiţionale. Cămaşa îi stătea ca pe-o sperietoare de ciori, iar scaunul arăta superb îmbrăcat în sacou de mire, fericitul soţ îl lăsase acolo după primul şnaps, când îl trecuseră apele şi gafele. Vinul se poşircise-n carafe, dar ultimii invitaţi care, din politeţe, nu intraseră încă în comă alcoolică se ocupau de el, cu o generozitate greu de transpus în cuvinte. Afară, Smurd-ul şi câteva televiziuni romantice aşteptau cu interes escaladarea evenimentelor.

Gluma de miere

Ginerică Ducu a dezvoltat o discuţie foarte interesantă cu taică-su, căruia i-a spus, printre alte mici detalii abisale, că-l urăşte visceral, fiindcă nu l-a prevenit că nunţile sunt un... cum să spună el asta delicat... ăăăă... un că**t. Tăticul a lăcrimat instantaneu – fiindcă îşi băgase din greşeală o scobitoare-n ochi - şi i-a spus că asta e o lecţie de viaţă, că nu e normal să ai pe tavă tot ce vrei. Ducu i-a spus, cu dicţia care-i mai rămăsese întreagă după trei litri de vin, că singurul lucru pe care-l avusese vreodată pe tavă au fost notele de plată. Tati a ţâţâit dojenitor, fătase un copil pesimist, asta trebuie remediat urgent, nu înainte de a-i reproşa nevesti-sii că negativismul plodului se aruncă-n neamul ei – el personal vedea partea plină a paharului, mai ales că ospătarul i-l umplea permanent.

M-am trezit la timp din cocktail-uri ca să văd cum numărau banii, în zori. Şpe, jde, zeci-şi. Chelnerii făceau deja aluzii elegante şi subtile, de genul ”dacă nu plătiţi, chemăm poliţia”. Oricum, poliţia era deja afară, am stabilit, juca table cu paramedicii de pe Salvare. Era o chestiune de timp până când un ospătar avea să aplice un corp contondent în capul unuia dintre invitaţi. Doctorii i-au rugat doar să evite jugulara, ca să evite şi ei apariţia la ştiri, la televizor.

În cele din urmă, au numărat, cum-necum. Lui Ducu i-a ieşit că au 224 de milioane, lui Roxi i-a ieşit că au 188 de milioane, iar soacrei mari i-a ieşit că au 162 de milioane (lucra şi ea pe comision, că e femeie bătrână, trăieşte din pensie), aşa că a rămas ca ea, că altfel le-a spus sincer, îşi trage-o ţuică pe gât şi-un glonte-n cap, deci n-au de ales.    

Cea mai frumoasă etapă din viaţa proaspeţilor miri Roxi şi Ducu a fost luna de miere. Nu că ar fi fost cine ştie ce concediu, au fost aburiţi de o agenţie de turism şi-au nimerit într-o Grecie cam grevistă pentru gustul lor. Dar au divorţat după trei luni, deci luna de miere a rămas, cu adevărat, cel mai drăguţ moment al căsniciei.  

Neajunsurile şi ajunsurile nunţii tale

Dincolo de asta, toate pregătirile de nuntă te ajută să urăşti ziua când te-ai născut, ziua când te-a cerut unul de nevastă şi ziua când chiar te ia cu acte, deşi te-a cerut la beţie, normal. Bucheţicile de floricericuţe nu arată aşa cum le-ai desenat de când erai în clasa a şasea, probabil florăreasa ta e cam chioară, Dumnezeu s-o ierte şi s-o opereze mai repede de cataractă. Tu ai vrut, din rărunchii sufleţelului tău, bucheţoaie de trandafiraşi roz (roz mai serafic pentru tine, roz mai vulgar pentru naşă), iar ea îţi tricotează  buchete din trei feluri de trandafiri, deci trei feluri de rozuri, deci trei feluri de draci.  

Popa vrea cel puţin un milion jumate (de lei vechi, deocamdată, dar nu-i spuneţi că s-a trecut la roni, că-i vine altă idee), plus remiza. Cei care s-au născut înainte de epoca de aur a braseriilor nu ştiu ce-i remiza, dar vor afla de pe Google. Ţârcovnicul vrea şi el ceva, că rage vocea a doua la ”Isaiia dănţuieşte” şi, dacă nu vrei să sune fals ca live-urile Andreei Bălan, ai face bine să-l omeneşti în avans.

Soacra mică întreabă toată ziua, la intervale măsurate, de ce nu e soacră mare şi de ce sunt discriminate femeile, în distribuţia nunţii. Răspunsul tău e bruiat de acordeonistul de la Starea Civilă. Bacşişul nu rezolvă problema, ci o acutizează. Oricum, interogaţiile soacrei erau retorice. Rudele din provincie au înţeles greşit că le plăteşti hotelul, iar când află că nu-ţi permiţi, îşi permit ele să împroaşte drăgălăşenii: aşa ceva e inadmisibil. Asta spune şi Mazăre la TV, nu e vreun panseu în premieră, dar la nunta ta, cu voalul pe mutră şi buchetu-n poală, o iei personal.

Toate femeile vor să se mărite pompos. Toţi bărbaţii vor ca femeile să se mărite cu ei, ca să-i lase naibii în pace, odată. Rectific: toate femeile vor să fie mirese, măritişul fără voal e ca măritişul fără sărmăluţe. Cu singura deosebire că sărmăluţele nu se umflă de la vânt, nu-ţi strică bretonul şi nu te fac să arăţi ca o fantomă care a avut şansa ca fantomul care a necinstit-o s-o ia de nevastă.