Ce ucide libidoul

Ce ucide libidoul

Obiceiurile alimentare, mai importante decât crezi pentru o viaţă sexuală activă.

Ne-am obişnuit să credem că testosteronul e un hormon tipic masculin şi că estrogenul e tipic feminin. E, nu e chiar aşa. Adevărul e că ambele sexe au ambele tipuri de hormoni. Un dezechilibru ar provoca, la bărbaţi, creşeterea sînilor iar la femei – păr facial. Asta are legătură şi cu libidoul. Mai jos sunt câteva alimente care-ţi sabotează libidoul fără ca tu să ai habar!

Mâncarea procesată

Procesarea alimentelor fură din mmâncare nutrienţii şi o lasă moartă. Când făina din bonul întreg de grâu e procesată şi devine făină albă, pierde aproape trei sferturi din conţinutul de zinc, un mineral esenţial pentru sexualitatea şi reproducerea masculină. Asta duce la rezistenţa la insulină, care duce la diabet @ şi la creşterea riscului de infarct. Dacă vrei artere înfundate, n-ai decât, dar vezi că în timpul sexului îţi trebuie mult sânge. Peste tot, nu numai prin artere!

Sucurile cu bule

Sucurile acidulate sunt o idee groaznică dacă vrei să ai o viaţă sexuală performantă. Îndulcitorii artificiali, în special aspartamul, afectează nivelurile de serotonină – un hormon vital în perceperea senzaţiei de fericire şi mulţumire. 

Află ce alte alimente ucid libidoul pe clickpentrufemei.ro. 

 

Obezitatea scade libidoul bărbaţilor

Ce vor femeile în materie de sex

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările