6 lucruri din cauza cărora le facem viaţa amară partenerilor de cuplu, chiar dacă nu este vina lor

„Jocul” vinovăţiei poate deveni un adevărat calvar pentru o relaţie de cuplu în care unul dintre parteneri obişnuieşte să-l considere pe celălalt sursa tuturor problemelor şi frustrărilor sale. Există cel puţin şase situaţii în care partenerii nu ar trebui să se arate cu degetul pentru că, de regulă, nu au niciun fel de vină sau cel puţin nu sunt responsabili în întregime că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui.

De foarte multe ori, într-o relaţie de cuplu, unul dintre parteneri obişnuieşte să ia asupra lui vina pentru cele mai multe lucruri care nu merg bine în mariaj, deşi adesea acestea nu au legătură directă cu ei. 

În multe cazuri este vorba despre persoane care sunt predispuse la un astfel de comportament, adică acceptă cu uşurinţă faptul că sunt sursa problemelor de care îi acuză partenerul, explică psihologul american Nicole Martinez, autoare a cărţii „The Reality of Relationships”.

„Este vorba despre persoane care pierd din vedere faptul că anumite lucruri care le sunt puse în cârcă nu au nimic de-a face cu ele. Cel mai bine ar fi să-şi dea seama de acest lucru şi să-i vorbească partenerului despre ce pot face pentru ca presiunea să nu mai fie pusă în mod eronat pe umerii săi, ci să găsească împreună o rezolvare pentru situaţie”, spune Emery.

Aceasta a enumerat şase situaţii pentru care partenerii noştri de viaţă nu ar trebui să ne facă să ne simţim vinovaţi:

1. Orice lucru, tot timpul

Există relaţii în care unul dintre parteneri găseşte motive pentru a-l învinovăţi pe celălalt în permanenţă, pentru orice. În mod evident, un singur om nu poate să poarte responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă negativ, oricât de mult am avea această impresie. „Într-o relaţie nu ar trebui să gândim niciodată lucrurile în termeni de alb şi negru, de întotdeauna sau niciodată. Atunci când ne aflăm într-o astfel de situaţie, ar trebui să găsim curajul de a discuta raţional şi cu calm cu partenerul de viaţă, altfel riscăm să fim captivi într-un mariaj care ne va face să ne simţim mizerabil”, subliniază psihoterapeutul.

2. Stresul de la locul de muncă

Nu este de mirare că presiunea de la locul de muncă, stresul pe care îl acumulăm de-a lungul zilei, ajunge de multe ori să fie revărsat seara, acasă, în discuţiile cu partenerul de cuplu. În această situaţie este indicat să discutaţi despre setarea unor limite între ceea ce se întâmplă la serviciu şi acasă, pentru că nu este nevoie ca toată lumea să se simtă prost din cauza a ceea ce se întâmplă pe plan profesional. Este firesc să discuţi despre problemele cu care te confrunţi la serviciu, dar nu să laşi stresul să-ţi transforme partenerul de viaţă într-un „sac de box” imaginar pe care să-ţi reverşi nervii.

3. Familia

Nimeni nu-şi alege părinţii, aşa că nu poţi fi învinovăţit pentru relaţia pe care aceştia o au cu partenerul tău de viaţă. Responsabilitatea ta este modul în care încerci să mediezi conflictele dintre cele două părţi, dar atâta timp cât tu faci tot ceea ce poţi, partenerul nu ar trebui să-ţi reproşeze ţie atitudinea lor.

4. Emoţiile şi nevoile tale

Cu toţii avem nevoi şi reacţii emoţionale diferite, în funcţie de situaţiile cu care ne confruntăm. Poate că ale unora sunt mai complicate decât ale altora, dar toţi le avem şi nu înseamnă că este ceva greşit. Poate că uneori ne comportăm iraţional sau părem lipsiţi de sensibilitate, şi ar trebui să conştientizăm aceste particularităţi pe care le avem şi să ne asumăm responsabilitatea pentru ele, dar în niciun caz nu ar trebui ca cineva să ne facă să ne simţim vinovaţi că nu ne putem abţine să fim noi înşine.

5. Educaţia copiilor

Aceste situaţii sunt cel mai bine subliniate de formula „cu tine seamănă, asta a luat-o de la familia ta”, acuzaţii care apar atunci când unul dintre copiii nu se ridică la nivelul aşteptărilor unuia dintre părinţi sau face vreo tâmpenie. Educaţia unui copil este responsabilitatea ambilor părinţi, în egală măsură, aşa că nu poate fi vinovat numai unul dintre ei pentru comportamentele negative ale copilului, în timp ce lucrurile bune sunt contabilizate de celălalt partener.

6. Lipsa de încredere în sine

Cu toţii avem propriile îndoieli şi nesiguranţe în ceea ce ne priveşte. Ideal ar fi să facem tot ceea ce ne stă în puteri să ne purtăm raţional când suntem copleşiţi de această lipsă de încredere în propria persoană, pentru că altfel vom ajunge să ne sabotăm relaţia. De exemplu, persoanele care au fost înşelate în relaţiile anterioare au tendinţa de a fi mult mai geloase şi suspicioase în relaţiile viitoare, chiar dacă nu au niciun motiv să se simtă astfel. Nu putem fi traşi la răspundere şi nici nu ar trebui să fim învinovăţiţi pentru sentimente care au la origine experienţe personale care nu ne privesc. Putem, cel mult, să discutăm despre ceea îl face pe cel de lângă noi să se comporte astfel, dar nu să-i permitem să ne controleze viaţa.