Arome „tari“ la borcan: dulceaţă de ardei iute

Arome „tari“ la borcan: dulceaţă de ardei iute

Dulceaţa de ardei iute poate fi servită şi în zilele de post FOTO kitchenlabproject.blogspot.com

Reţeta gemului preparat din fâşiile de ardei iute stropite cu oţet şi pudrate cu zahăr este una cu un puternic iz oriental, foarte uşor de pregătit chiar şi pentru cei mai puţin talentaţi în bucătărie. Editorii publicaţiei „Good Food“ au împărtăşit cititorilor secretul celui mai gustos preparat de ardei iute, servit ca garnitură la fripturi şi brânzeturi.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ingrediente:

8 ardei roşii, fără seminţe, tăiaţi cubuleţe

10 ardei iuţi roşii, cu seminţe, tăiaţi cubuleţe

O rădăcină de ghimbir proaspătă

400 de grame de roşii cherry

8 căţei de usturoi

750 de grame de zahăr pudră

250 de mililitri de oţet de vin roşu

Mod de preparare:

Se pun în recipientul unui robot de bucătărie ardeii roşii, cei dulci şi cei iuţi, împreună cu rădăcina de ghimbir şi căţeii de usturoi şi se toacă mărunt. Ulterior, mixul de legume obţinut se tornă într-o tigaie lată, peste roşiile tăiate rondele, presărate cu zahăr şi stropite cu oţet, şi se lasă la foc mare, până la fierbere. Mai apoi, se îndepărtează cu ajutorul unei linguri spuma obţinută, se micşorează temperatura şi se mai lasă la fiert pentru încă 50 de minute. Atunci când observaţi că „siropul“ a căpătat o textură omogenă, mai lăsaţi pe foc preparatul pentru încă 10-15 minute, timp în care trebuie să amestecaţi încontinuu. După ce s-a răcit, se toarnă preparatul în borcane închise ermetic şi se depozitează în cămară pentru cel puţin trei luni.

Se serveşte asemenea ardeilor clasici în oţet, ca garnitură la fripturi, preparate cu carne şi în combinaţie cu brânzeturi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările