Ford România a donat instituţiilor publice locale peste 22.000 de viziere produse la fabrica sa din Craiova

Ford
România a donat instituţiilor publice locale peste 22.000 de viziere
produse la fabrica sa din Craiova

Ford România anunţă că ieri, peste 22.000 de viziere fabricate la uzina din Craiova în timpul stării de urgenţă, au fost donate la 40 de instituţii publice locale. Vizierele produse la Ford au fost autorizate conform prevederilor legale care s-au aplicat în perioada stării de urgenţă.

Ford Craiova a început să producă viziere în perioada stării de urgenţă, iar conducerea companiei a decis să le utilizeze nu numai pentru uz intern, ci şi să doneze cât mai multe dealerilor din reţeaua naţională şi nu în ultimul rând instituţiilor publice locale. Peste 60 de angajaţi din cadrul uzinei s-au implicat în pregătirea şi punerea în funcţiune a liniilor destinate producţiei de viziere. Astfel, compania ajută la reducerea cererii în lanţurile de aprovizionare pentru echipamente de protecţie personală.

Cu sprijinul Primăriei Craiova şi al Consiliului Judeţean Dolj, au fost identificate 40 de instituţii publice din Craiova şi din judeţ care au nevoie de acest echipament, iar 20 de voluntari ai companiei Ford România au distribuit ieri, în ultima zi a stării de urgenţă, peste 22.000 de viziere.

Josephine Payne, managerul Fabricii de Motoare Ford Craiova, care a condus acest proiect încă de la început, a declarat: „Acest proiect întruchipează spiritul Ford şi modul în care nu numai că ne derulăm afacerea în comunitate, dar suntem şi parte a comunităţii, putând astfel să oferim sprijin în această perioadă fără precedent. Sunt foarte mândră de întreaga echipă Ford Craiova şi, de asemenea, de munca lor deosebită depusă în această perioadă plină de provocări”.

Până în acest moment, la fabrica Ford de la Craiova au fost produse aproximativ 30.000 de viziere.

Ford Craiova a reluat producţia de vehicule şi de motoare în data de 4 mai, în mod etapizat, cu aproximativ jumătate din angajaţii companiei, care lucrează într-un singur schimb, asigurând în acelaşi timp standardele globale ale Ford privind distanţarea socială şi implementarea protocoalelor de sănătate şi siguranţă la locul de muncă. Ford Craiova continuă să crească treptat volumele sale de producţie în următoarele câteva luni, înainte de reluarea completă a acesteia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: