Weekend însângerat în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atacul armat din Ohio s-a soldat cu opt morţi
Atacul armat din Ohio s-a soldat cu opt morţi

Patru state americane au fost, la sfârşitul acestei săptămâni, scena unor atacuri armate, care s-au soldat, în total, cu 15 morţi şi 5 răniţi, relatează presa americană.

OHIO

Opt membri ai unei familii, printre care un adolescent în vârstă de 16 ani, au fost împuşcaţi în cap, vineri, într-o regiune rurală din Ohio, autorităţile comparând atacul armat cu o execuţie.

Şeriful comitatului Pike, Charles Reader, a afirmat că, în primă fază, şapte cadavre au fost găsite în trei locuinţe, ulterior fiind găsit corpul neînsufleţit al unei alte persoane într-o a patra casă.

Potrivit lui Reader, singurii supravieţuitori din această familie care se aflau atunci în respectivele imobile sunt trei copii - unul în vârstă de numai patru zile, altul în vârstă de şase luni, iar cel de-al treilea având trei ani.

Autorităţile au reuşit să identifice un suspect în acest caz şi încearcă să-l găsească. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, a cărui soţie, care se despărţise de el cu doar câteva zile înainte, avea legături cu victimele. 

GEORGIA

Cinci persoane au fost împuşcate mortal, vineri, în localitatea Appling din Georgia de către un bărbat în vârstă de 50 de ani. Patru persoane au murit pe loc, iar a cincea a încetat din viaţă la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva. 

După comiterea crimelor, bărbatul, pe nume Wayne Hawes, s-a sinucis în garajul casei sale. 

Potrivit poliţiei, individul a deschis focul în două case situate în Appling, la aproximativ 40 de kilometri vest de oraşul Augusta.

Autorităţile care investighează cazul sunt de părere că bărbatul şi-a pierdut controlul ca urmare a faptului că soţia sa a divorţat de el, mai ales că printre victime se numără membri ai familiei femeii. 

ARIZONA

Un bărbat a fost ucis şi doi poliţişti au fost răniţi, sâmbătă, într-un schimb de focuri ce a avut loc în apropierea unui magazin Walmart situat într-o suburbie a oraşului Phoenix, capitala statului Arizona.

Potrivit forţelor de ordine, incidentul s-a produs după ce reprezentanţi ai spaţiului comercial au sunat la poliţie pentru că în magazin se afla un bărbat despre care ştiau că ar fi comis fapte ilegale.

În momentul în care cei doi oameni ai legii, care se deplasaseră de urgenţă la faţa locului, s-au apropiat de suspect, acesta a deschis focul asupra lor. Ofiţerii au reacţionat imediat, suspectul - un om al străzii în vârstă de 24 de ani - fiind împuşcat mortal.

Autorităţile locale au precizat că cei doi poliţişti se află acum în stare stabilă. 

WISCONSIN

Cel puţin trei persoane au fost rănite, una aflându-se în stare critică, după ce un atacator a deschis focul, sâmbătă seara, în faţa unei clădiri din Antigo, Wisconsin, în care se desfăşura balul unui liceu.

Conform şefului poliţiei locale, Eric Roller, atacatorul „a apărut“ în faţa clădirii şi a început să tragă. Focurile de armă au fost auzite de poliţiştii care patrulau în apropiere, astfel că aceştia s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, deschizând, la rândul lor, focul, iar suspectul a fost arestat. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite