Un bărbat înarmat care a încercat să intre în sediul ONU din New York s-a predat poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: capturaFacebook / Momentul reţinerii de către poliţia new-yorkeză a unui bărbat înarmat în faţa sediului ONU
Foto: capturaFacebook / Momentul reţinerii de către poliţia new-yorkeză a unui bărbat înarmat în faţa sediului ONU

Poliţia din New York (NYPD) a reţinut un bărbat înarmat la sediul ONU, conform Reuters. Potrivit unui purtător de cuvânt al NYPD, „omul a fost reţinut şi nu există nicio ameninţare pentru public”. Reprezentantul secţiei de poliţie a precizat că în urma incidentului nu au fost victime.

Bărbatul înarmat care a încercat să intre în sediul ONU a acceptat să se predea după ce a dat poliţiei mai multe caiete, cerând ca acestea să fie predate ONU.

Poliţia a izolat străzile adiacente, iar la faţa locului au fost văzute şi forţele speciale.

Potrivit reprezentanţilor NYPD, un bărbat alb în vârstă de 60 de ani a ameninţat că se sinucide, iar poliţia l-a îndemnat să se predea.

Pe Twitter, departamentul de poliţie al oraşului a atenţionat că ar trebui să se evite zona incidentului, în ciuda arestării respectivului bărbat înarmat.


La rândul său, un ofiţer de securitate ONU a declarat că „operaţiunea este finalizată”.


Joi, în conformitate cu un reprezentant al Secretarului General al ONU, Stephane Dujarrick, un bărbat necunoscut a încercat să intre în sediului central al ONU, înarmat cu o puşcă. Potrivit reprezentantului Secretarului General al ONU, bărbatul nu are nicio legătură cu organizaţia, iar motivele acţiunii lui sunt necunoscute.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite