SUA şi Rusia, determinate să îşi reducă arsenalul nuclear

SUA şi Rusia, determinate să îşi reducă arsenalul nuclear

În 2010, Dmitri Medvedev, preşedintele de atunci al Rusiei, şi Barack Obama au semnat noul Tratat START

În ciuda tensiunilor tot mai mari din relaţia bilaterală SUA-Rusia, Washingtonul a decis să continue punerea în aplicare a Tratatului START de dezarmare nucleară, semnat cu Moscova, intrat în vigoare în februarie 2011.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiecare dintre cele două super-puteri nucleare s-a angajat să îşi reducă capabilităţile nucleare cu 30% faţă de 2002, ajungând la 800 de lansatoare şi 1550 de focoase, până în 2018.

Oficialii americani din cadrul Departamentului pentru Apărare au dat asigurări că şi partea rusă este determinată să îşi respecte obligaţiile stipulate în Tratatul START, iar inspecţiile se vor desfăşura în continuare conform programului, indiferent de evoluţia crizei ucrainene. 

Potrivit Mediafax care citează o informare a Pentagonului, SUA  prevede să retragă capacitatea nucleară unui număr de 30 din totalul de 92 de bombardiere grele - 19 de tip B-2 şi 71 de tip B-52H. „Treizeci (de bombardiere de tip) B-52H vor fi convertite la un rol exclusiv convenţional", a declarat o reprezentantă a Armatei americane.

Cincizeci dintre cele 450 de silozuri care adăpostesc fiecare câte o rachetă balistică intercontinentală (ICMB) de tip Minuteman III vor fi „golite", iar rachetele vor fi dotate cu un focos nuclear unic.

Submarinele lansatoare de rachete din clasa Ohio - în total 14, în prezent - sunt dotate fiecare cu câte 24 de tuburi de lansare. Patru tuburi de la bordul fiecărui submarin vor fi „golite" şi convertite, numărul total de rachete de tip Trident II de la bordul submarinelor scăzând la 280, dintre care 240 mobilizate, având în vedere că două submarine se află, în mod constant, în reparaţii la chei.

Cheltuielile Statelor Unite pentru aceste modificări se vor ridica la o sumă totală de 300 milioane de dolari.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: