Steve Bannon: Statele Unite sunt „în război economic“ cu China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Bannon, strategul-şef al liderului Casei Albe, Donald Trump Foto: EPA
Steve Bannon, strategul-şef al liderului Casei Albe, Donald Trump Foto: EPA

Statele Unite sunt „în război economic“ cu China, iar confruntarea cu Coreea de Nord pe tema programului nuclear nu este decât o „diversiune“. Aceste afirmaţii au fost făcute de Steve Bannon, controversatul consilier strategic al preşedintelui american, Donald Trump, într-un interviu publicat miercuri de American Prospect, un site de informaţii ce are o orientare de stânga.

„După părerea mea, războiul economic cu China este problema nr.1. Trebuie să ne concentrăm asupra acestei probleme, într-un mod maniacal“, a afirmat Steve Bannon în cadrul interviului, notează France-Presse, preluată de presa franceză şi de cea belgiană.

„Şi în cazul în care continuăm să pierdem acest război, vom fi în cinci ani, maximum zece, într-un punct fără întoarcere“, a mai spus fostul patron al site-ului de informaţii Breitbart News, din care a făcut o platformă pentru extrema-dreaptă americană, redenumită „alt-right“ sau dreapta alternativă.

„Suntem în război economic cu China“, a insistat el. „Totul este, de altfel, scris la ei, ei nu încearcă să ascundă ceea ce fac. Unul dintre noi va fi în situaţia de hegemonie în următorii 25 sau 30 de ani şi va fi China, dacă noi continuăm pe această cale. În ceea priveşte Coreea de Nord, ei nu fac decât să ne deturneze atenţia. Nu este decât o diversiune“, a afirmat el.

Aparent izolat în cadrul administraţiei de la Casa Albă, Steve Bannon, care nu a primit decât un sprijin modest din partea preşedintelui Trump în cursul ultimei sale de conferinţe de presă marţi, a dat frâu liber opiniilor sale tranşante în acest interviu acordat prin telefon redactorului-şef al site-ului American Prospect, Robert Kuttner.

În ceea ce priveşte Coreea de Nord, Bannon s-a arătat critic în privinţa atitudinii liderului de la Casa Albă, care a anunţat că Phenianul va fi tratat cu „foc şi furie“, în cazul în care va continua să ameninţe Statele Unite ale Americii.

„Nu există o soluţie militară, s-o lăsăm baltă. Atât timp cât niciunul nu va rezolva ecuaţia, care să-mi demonstreze că 10 milioane de sud-coreeni nu vor muri în următoarele 30 de minute, ucişi de arme convenţionale, nu văd despre ce se vorbeşte. Nu există soluţie militară“, a declarat Steve Bannon.

În altă ordine de idei, departe de a-l susţine pe preşedintele Trump în cadrul polemicii legate de evenimentele de la Charlottesville, Virginia, şi de mişcările de extrema-dreaptă, Bannon a tratat cu dispreţ această mişcare naţionalistă albă pe care o sprijinise, totuşi, cu Breitbart News.

„Etnonaţionalismul - aceştia sunt rataţi. Ei sunt la margine. Cred că presa le dă prea multă importanţă şi noi trebuie să ajutăm să-i zdrobească şi mai mult. Aceşti băieţi sunt o colecţie de clovni“, a mai spus el, referindu-se la aceste mişcări privind supremaţia albilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite