„Putin nu vrea măreţia Americii“, i-au transmis mai multe personalităţi europene preşedintelui ales al SUA

„Putin nu vrea măreţia Americii“, i-au transmis mai multe personalităţi europene preşedintelui ales al SUA

Vladimir Putin (stânga) şi Donald Trump Foto: EPA

Şaptesprezece actuali şi foşti lideri sau oficiali din Europa, printre care şi fostul preşedinte al României Traian Băsescu, au făcut apel la preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump şi la viitoarea sa administraţie să păstreze direcţia apărării obiectivelor şi intereselor comune: pacea, relaţia transatlantică şi libertatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o scrisoare prezentată de cotidianul american „Washington Post“, cei 17 îi transmit viitorului şef al Casei Albe că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, „nu îşi doreşte o Americă măreaţă“, în timp ce „noi, ca aliaţi ai voştri, ne dorim“ acest lucru.
 
„În calitate de aliaţi, facem apel la americanii din noua administraţie SUA şi la Congres să fie fermi în apărarea obiectivelor şi intereselor noastre comune: pacea, relaţia transatlantică şi libertatea“, au scris fostul preşedinte al României Traian Băsescu, fostul preşedinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, fostul ministru de Externe al Poloniei Radosław Sikorski, fostul premier şi ministru de Externe al Suediei Carl Bildt, alături de alţi actuali sau foşti oficiali europeni.
 
Scrisoarea a fost semnată şi de Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională în administraţia condusă de Traian Băsescu.
 
Semnatarii scrisorii sugerează că anularea sancţiunilor impuse Rusiei sau acceptarea tacită a anexării Crimeei de către Rusia ar reprezenta o greşeală, care ar avea un impact semnificativ în regiune atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al securităţii.
 
„Să nu aveţi nicio îndoială: Vladimir Putin nu este aliatul Americii. Şi nici nu este un partener de încredere. Ambii preşedinţi care v-au precedat au încercat să interacţioneze cu liderul Rusiei în spiritul încrederii şi al prieteniei. Mare greşeală: Putin a tratat aceste bune intenţii drept oportunităţi“, se mai arată în scrisoare.
 
„Când America ne-a chemat, în trecut, noi am venit. Am fost cu voi în Irak. Am fost cu voi în Afganistan. Ne-am asumat riscuri împreună, am sacrificat fii şi fiice împreună. Ne-am apărat securitatea transatlantică ca un front unit. Asta este ceea ce face Alianţa noastră puternică. Când Statele Unite sunt puternice, cu toţii suntem puternici“, adaugă semnatarii scrisorii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările