Pasărea-măgăruş şi mălaiul Curţii Supreme

Nu Uf, ce uşurare pentru omenire! Nu, nu s-a denuclearizat Coreea, nu s-au democratizat China sau Iranul, şi nici măcar n-a murit Putin! Dna. Ford însă, a zis “da”, după zile nesfârşite de eschivări virginale şi fandări avocăţeşti, presărate (îmi imaginez) cu mici leşinuri şi multe săruri pe la nas, de acolo, din ascunzătoarea unde n-o pot dibui bestiile republicane.

Senatul SUA a tot cerut-o, insistent, de fapt a implorat-o, ce mai, s-au făcut sluj, iar dânsa a avut, după mai bine de o săptămână, bunăvoinţa să accepte, sa fie audiată în Comisia Juridică, joia viitoare. 

Pentru cei mai fericiţi decât mine, cărora această dramoletă americană le-a scăpat, dr. Christine Blasey Ford este democrata (cu carnet) care şi-a amintit -după aproape 40 de ani!- că a fost “semi-violată” (cam aşa s-ar putea traduce “sexual misconduct”) de către Brett Kavanaugh, judecătorul nominalizat de către preşedintele Trump pentru scaunul vacant de la Curtea Supremă a SUA: “He (Brett Kavanaugh) pinned me down on a bed, attempted to remove my clothing and covered my mouth when I tried to scream...” ( “m-a trântit pe un pat, a încercat să mă dezbrace şi mi-a acoperit gura când am încercat să ţip”). 

Toate aceste grozăvii, ce stârnesc multora dintre oamenii obişnuiţi cumplite deja-vu-uri şi/sau tardive sentimente de vinovăţie, s-ar fi întâmplat la o petrecere de liceeni, în...în...mă rog, cândva, demult, prin anii ‘80, nu se ştie exact, cin’ să ştie, dacă nici doamna nu-şi aminteşte cu precizie, ca dealtfel o serie de alte “mici” detalii, cum ar fi locul unde s-a întâmplat, crede doar că era vară...

La fel de nasol e că nici prea-pudica adolescentă şi nici chiar tânăra domnişoară Ford n-au povestit nimănui tărăşenia, pe care doar pe deplin matura Doamnă Ford ar fi mărturisit-o unui psiholog, prin 2012. Ghinion însă, colegul de clasă al necuviinciosului domn Kavanaugh, unicul martor invocat de către madama, se jură că aşa ceva nu s-a întâmplat! 

Esenţial, învinuitul este un personaj cu un trecut nepătat, un respectat judecător federal, din anii 2000 (şi încă unul al naibii de bun!), deci nu e vreun “privat” ce s-a hotărât vara aceasta să devină persoană publică! Aşa, e şi destul de chipeş, poate toată lumea vedea...

Superfluu, oarecum, mai precizez ca Brett Kavanaugh neagă ferm toate acuzaţiile...

Acest Jokeras din mânecă, “marca #metoo” a fost scos de senatorul Democrat de California (de unde e şi “denunţătoarea” Ford), “vulpea bătrână” Dianne Feinstein, membră a Comisiei Juridice, cu o zi înainte de data prevăzută pentru votul Comisiei, oprind astfel sine-die procesul implacabil de confirmare pe post a judecătorului, ce a avut o prestaţie impecabilă în cursul zilelor lungi de audiere, transformată practic într-un nemaiîntâlnit circ de către senatorii Democraţi şi ţuţerii lor #resist.

Mai este util de ştiut că această confirmare, ce ar crea o majoritate conservatoare “beton” la Curte, pentru îngrozitor (din perspectivă Democrată) de mult timp, era extrem de previzibilă (şi este încă, în opinia imensei majorităţi a suporterilor excelentei nominalizări), întrucât cei 2-3 senatori Republicani care ar fi fost tentaţi iniţial să nu-l voteze (are şi “elefantul” Republican mofturoşii lui, nu doar “măgăruşul” Democrat), au fost convinşi rând pe rând, în special graţie profesionalismului şi moralităţii (!) desăvârşite ale candidatului Kavanaugh, iar în urma schimbării regulilor de vot din plenul Senatului, odată cu confirmarea în 2017 a altui fantastic judecător propus de către Trump, Neil Gorsuch, majoritatea necesară este acum una simplă, de 51 de voturi. 

(Rar) Nu sunt însă de acord cu consoarta mea, dacă Mrs. F ar spune adevărul, Mr. K nu ar avea ce căuta la SCOTUS (abrevierea uzuală pentru Curtea Supremă a SUA)! Nu mi se pare corectă şi cu atât mai puţin inspirată o abordare din registrul “so what...?!”, sintetizată de un senator Republican, care zicea ceva de genul “oare care dintre noi nu a făcut aşa ceva când era adolescent?”. E complet irelevant ce-am făcut “fiecare”, posibilitatea de a ajunge “Justice” (aşa se numesc judecătorii SCOTUS) e -statistic- ceva mai mică decât cea de a ajunge sfânt în calendarul ortodox, deci nu e pentru noi, păcătoşii de rând... Dar dacă -totuşi- dna. F nu spune adevărul...?

Oameni buni, rog să fiu iertat, dar mie unuia, ca unui om ce speră că nu şi-a pierdut complet minţile, această poveste penibilo-caraghioasă de sorginte (new)hollywood-iană îmi provoacă doar o (misogină, desigur) reacţie de uşoară dezamăgire, nu sunt sigur că domnul Kavanaugh e destul de hotarât (în sensul “trumpist” al noţiunii, întelegeţi...) pentru a ocupa pe viaţă acest job, ce-i stârneşte până şi Papei invidia (şi el e tot “pe viaţă” în scaun, dar n-are nici pe departe atâta putere cât are un judecător al SCOTUS)!

În America cea îmbuibată însă, frăsuiala e maximă! Spuma cuconetului democrat, în frunte cu neprihănita Hillary, se dau cu curu’ de pământ, în aplauzele seraficilor lor consorţi, ceea ce cu siguranţă ar face şi media mainstream, dacă ar avea cur...

Totul însă se vede într-o altă lumină, privind ultimele sondaje şi mai ales trendul pentru alegerile epocale ce va să vină, în noiembrie. E jale mare, “valul albastru” s-a cam pârţâit, democraţii pierd pe toată linia, aproape cert Senatul (nu că acum l-ar avea, dar au visat copios...) şi destul de probabil şi Camera Reprezentanţilor, un loc în care până nu demult părea că toamna aceasta Marx s-ar fi simţit ca peştele-n apă...

În această cheie a disperării, porcăiala creată în jurul confirmării lui Kavanough e cântecul de lebădă al establishmentului democrato-socialist, ce speră că amânând votul, ar mai avea o şansă, după alegeri... 

Ha, ha, ha!