O adolescentă americană a fost salvată  după ce a arătat cu mâna semnul violenţei domestice unui şofer. Care este acest semn şi cum a devenit cunoscut

O adolescentă americană a fost salvată  după ce a arătat cu mâna semnul violenţei domestice unui şofer. Care este acest semn şi cum a devenit cunoscut

O tânără de 16 ani dată dispărută a fost salvată în SUA după ce a captat atenţia unui şofer aratând semnul violenţei domestice cu mâna.

Fata a fost reperată pe 4 noiembrie, în timp ce călătorea cu agresorul într-o Toyota argintie în apropiere de London, Kentucky.

Un şofer a sunat la poliţie după ce a remarcat „o pasageră de sex feminin din vehicul făcând gesturi cu mâna,  cunoscute de pe TikTok reprezentând că o persoană are nevoie de ajutor", a declarat Biroul Şerifului Judeţean Laurel într-un comunicat din 6 noiembrie.

Acesta a precizat că fata părea că se află în primejdie şi era însoţită în maşină de un bărbat mai în vârstă. 

Poliţiştii au urmărit maşina şi au interceptat-o în timp ce ieşea de pe autostradă. Aceştia au oprit vehicului, iar în urma unei anchete a ieşit la iveală că fata a fost dată dispărută de către părinţii ei în urmă cu câteva zile.

Autorităţile au spus că adolescenta le-a mărturisit anchetatorilor că a călătorit cu bărbatul prin Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky şi Ohio. Ea susţine că a încercat să atragă atenţia şoferilor pentru a suna la 911.

Gestul folosit de adolescentă pentru a semnala violenţa sau primejdia în care se află ar fi fost făcut cunoscut prima dată de către Canadian Women's Foundation, anul trecut.
 
Acesta a fost adoptat de femei din întreaga lume care au nevoie pentru a cere discret ajutor sau arată că sunt în primejdie.
 
Gestul, popularizat şi prin intermedul TikTok se face astfel:
  • Ţine mâna sus cu palma către cealaltă persoană
  • Coboară degetul mare în palmă
  • Îndoaie celelalte degete peste cel mare

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările