La nivelul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic nu declaraţiile unui ministru de externe, fie acesta şi cel al Franţei, - care a afirmat că pactul AUKUS este o „ruptură a încrederii în alianţe” - schimbă agenda OTAN, pe termen scurt, mediu şi lung. 

Sigur că, în procesul de alegere a viitorului secretar general al NATO, Parisul se poate opune unor candidaturi, precum aceea a fostului premier britanic, Theresa May, pentru a demonstra acum Londrei că Marea Britanie ar fi greşit...

... când a semnat cu SUA şi Australia, pactul de apărare AUKUS, acela care a generat eliminarea, de către Australia, a unui contract vizând dotarea cu submarine militare franceze.

Numai că, nota bene, AUKUS este un pact al unei comunităţi de naţiuni care vorbesc limba lui William Shakespeare şi identifică în Republica Populară Chineză, un adversar real, datorită tendinţei Beijingului, tot mai vădită, de a da tonul la muzica de sorginte geopolitică, cu nostalgii imperiale, în toată Asia. 

În schimb, Franţa - ca şi Germania - a preferat un balet vizibil (nu totdeauna onest şi nici în beneficiul altor aliaţi europeni) cu Rusia putinistă şi China comunistă, fiind tot mai clar faptul că într-o situaţie de criză, sprijinul, de pildă, al navelor şi submarinelor militare franceze, pentru acţiuni disuasive ale americanilor şi britanicilor, declanşate în Oceanul Pacific, ar fi puţin probabil. 

Că francezii se vor opune nominalizării lui Theresa May, în postul de secretar general al NATO, ţine evident de revanşa pierderii contractului substanţial cu Australia. 

Numai că, remember, cu asta pot fi păcăliţi alegătorii francezi, dar nu şi cei care cunosc mecanismul funcţionării Alianţei. 

NATO nu este un circ geopolitic, în care evoluează birlicii din arenele politice interne, ale unor terţe ţări.

Discuţiile pentru stabilirea succesorului actualului secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, au loc din timp, se desfăşoară la nivel diplomatic, bi şi multilateral, iar ultimul cuvânt, decisiv, îl are ţara cu cea mai mare contribuţie militară la NATO, respectiv SUA.

Daily Mail - ziarul britanic fondat în 1896, care este cel mai difuzat cotidian din Regatul Unit - insera duminică afirmaţia intempestivă a unui deputat al Partidului Socialist Francez: 

„Toată lumea poate vedea că Marea Britanie vrea doar să continue să fie pudelul Americii. Există candidaţi mult mai buni din alte ţări, inclusiv cei care îşi respectă aliaţii. ”

Nu ştim al cărui pudel vrea să fie Franţa, în următorii ani, dar agitarea continuă, fără argumente reale, convingătoare, a iluziei de armată europeană - condusă de un general francez şi cu un şef de stat major german - ţine de exacerbarea orgoliului latin, la Palatul Elysee, nu de adânca reflectare a raportului real de forţe militare, între structurile defensive strict europene - adică fără contribuţia SUA, Marii Britanii, Canadei şi Turciei - şi structurile ofensive răsăritene, cele aflate la est de graniţa NATO.

NATO înseamnă previzibilitatea acţiunilor Alianţei, unde nu patima unui politician european, cam disperat să rămână pe fotoliul prezidenţial, este decisivă pentru viitorul unei comunităţi, care a luat, ia şi va adopta decizii pe bază de consens. 

NATO înseamnă deschidere spre dialog înţelept, o dovadă fiind şi faptul că, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a alăturat liderilor mondiali la deschiderea celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, la New York, fiind astfel, pentru a şasea oară, când a reprezentat Alianţa la acest forum internaţional. 

Iar într-o situaţie aparte, NATO ar putea să îi ceară - cum a mai şi făcut - ca să rămână pe postul său încă doi ani, pentru evitarea unor neaplanate diferenţe de opinii, între unele state membre, precum SUA şi Marea Britanie, pe de o parte şi Franţa pe de altă parte.

NATO înseamnă consens şi determinare în materializarea angajamentului de a menţine, alături de ONU, pacea şi securitatea internaţională, iar cele două organizaţii şi-au extins cooperarea în ultimul deceniu. 

Aici nu este vorba de lozinci. 

Sunt nenumăraţi militari activi şi în rezervă, din statele aliate, inclusiv din România, care au contribuit la operaţiunile de pace ale ONU, la combaterea terorismului, la dezvoltarea standardelor Naţiunilor Unite pentru combaterea dispozitivelor explozive improvizate, după cum NATO a oferit şi experţi care să se alăture eforturilor de instruire iniţiate pentru trupele de menţinere a păcii. 

Iar reacţia eficientă, incontestabilă, a NATO, la contracararea COVID-19 a fost o pildă pentru oficialii egoişti ai unor naţiuni - precum cea franceză şi germană - care, iniţial, au preferat să se izoleze de statele vecine. 

NATO are propria modalitate de a menţine încrederea între aliaţi. Astfel, pe 23.09.2021, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a participat la predarea-primirea comenzii Comandamentului Aliat pentru Transformare, din Statele Unite, una deloc banală, ci cu semnificaţii multiple. 

La ceremonia de la Norfolk, din Virginia, generalul Philippe Lavigne din Forţa Aeriană şi Spaţială Franceză a preluat de la generalul André Lanata funcţia de comandant al Comandamentului Aliat pentru Transformare.

Un semn public de seriozitate a profesioniştilor militari francezi, care înţeleg să rămână aliaţi de încredere, în posturi cheie. 

Comandantul suprem al Comandamentului Aliat pentru Transformare este unul dintre cei doi comandanţi strategici ai NATO şi conduce transformarea structurilor, forţelor, capacităţilor şi doctrinelor NATO, pentru a îmbunătăţi eficacitatea militară a Alianţei. 

În plus, el face recomandări autorităţilor politice şi militare ale NATO, de care se ţine cont, acestea fiind evaluate înainte de întrunirile aliaţilor la diferite niveluri de reprezentare.

Nu întâmplător, la festivitatea menţionată, secretarul general al Alianţei a declarat că: 

„Franţa este un Aliat NATO puternic şi foarte apreciat, cu capacităţi de ultimă generaţie şi forţe extrem de profesioniste. Timp de peste un deceniu, Franţa şi-a desemnat cei mai buni ofiţeri, pentru a prelua această comandă. ” 

Tot el l-a lăudat atât pe generalul Lanata, cât şi pe generalul Lavigne, ca „mari lideri angajaţi în Alianţa noastră transatlantică”. 

Un enunţ care explică faptul că Jens Stoltenberg i-a înmânat, respectuos, generalului francez Lanata medalia serviciului meritoriu în NATO. 

Stoltenberg a mai precizat asistenţei de la eveniment: 

„Pentru ca NATO să fie rezistentă la viitor, trebuie să ţinem pasul cu ritmul rapid al schimbărilor tehnologice. Să rămânem competitivi şi să ne păstrăm avantajul tehnologic. ” 

În traducere liberă, provocările serioase pentru Alianţa Nord-Atlantică sunt pe termen lung, implică efortul colectiv şi focalizarea creativităţii aliaţilor şi a investiţiilor lor financiare pe noi tehnologii militare, toate fiind obiective asumate prin consens, în deplină înţelegere a rolului fiecărui stat membru al NATO, uneori mai mare, alteori complementar.

NATO mai înseamnă şi capacitatea de a promova şi asculta, cu răbdare, opiniile tuturor aliaţilor. Un lucru recent demonstrat şi la Atena, unde a avut loc o reuniune a Comitetului Militar al NATO, cu participarea şefilor apărării din statele aliate. 

Generalii aliaţi au trecut în revistă operaţiuni, misiuni şi activităţi conduse de NATO, ceea ce ţine de agenda predictibilă. 

Tot ei au recapitulat provocările cu care se confruntă Alianţa şi nu au omis să reflecteze la lecţiile învăţate din angajamentul NATO în Afganistan, nu puţine şi deloc insignifiante. 

În acest context, generalii aliaţi au arătat acelaşi respect şi atenţia cuvenită atât pentru generalul american Tod Walters, cât şi pentru generalul francez André Lanata, 

Aceşti doi comandanţi strategici au prezentat informări privind conceptul de descurajare şi apărare a zonei euro-atlantice. 

Prin urmare, în structura militară superioară a Alianţei Nord-Atlantice primează interesul general de a cunoaşte din timp ameninţările la pacea lumii. 

Generalii din Comitetul Militar al NATO au evaluat caracterul în schimbare al războiului modern şi modul în care Alianţa trebuie să menţină ritmul cu viteza schimbărilor tehnologice, asta pentru că realităţile ultimelor confruntări militare locale au demonstrat că, de pildă, în anul 2021, dronele pot face mari surprize adversarilor. 

Nu în ultimul rând, şefii apărării l-au nominalizat pe generalul-locotenent polonez Janusz Adamczak drept următorul director general al Statului Major Militar Internaţional urmând ca acesta să preia atribuţiile postului în vara anului 2022. 

O probă de continuitate, predictibilitate şi seriozitate, în promovarea rotaţiei generalilor aliaţi, în funcţiile militare cheie ale NATO. 

Cine vorbeşte de perimarea Alianţei, de aşa numitul pericol de înlocuire - la sugestia unor politicieni locali îmbătaţi de puteri trecătoare - a apartenenţei la relaţia transatlantică, cu aceea la himera europeană a unei armate multinaţionale dominată de isteriile unora din Paris, înseamnă că se lasă furat de titlurile unor ziare interesate mai degrabă doar să îşi vândă tirajele, nu să ofere cititorilor realitatea, fără fard, a dinamicii Europei de azi. 

Când o stare de fapt este interpretată diferit de unii politicieni, din raţiuni evident strict electorale, atunci  este bine să ne uităm la cifre. 

În urmă cu patru zile, jurnalista Avery Koop, insera în arealul publicistic Visual Capitalist, date de ultimă oră - din 2021 - privind cheltuielile militare ale NATO, cu buna precizare: 

"Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) există cu singurul scop de a facilita o alianţă politică şi militară între aproape 30 de ţări. Toţi sunt obligaţi unul faţă de celălalt în timp de război, dar unele ţări au armate şi sisteme de apărare mult mai puternice decât altele." 

Prima remarcă, deloc nouă, este că SUA cheltuie mai mult pentru apărare decât orice altă ţară NATO.

 "Conform estimărilor din 2021 - scrie Avery Koop - cheltuielile cu apărarea SUA se vor apropia de 811 miliarde de dolari anul acesta. Pe de altă parte, cheltuielile de apărare ale tuturor celorlalte ţări NATO combinate se estimează a fi de 363 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că SUA vor depăşi toate celelalte ţări cu 448 miliarde de dolari." 

Iar Franţa preşedintelui Macron - cel care vrea iluzoria armată europeană şi care, indirect, pare a da semnale că viitorul preşedinte al României este acum instruit, periodic, la Paris, pentru ca după un etnic german, sprijinit de Angela Merkel să vină la Cotroceni un agreat al prezidentului francez - este în clasamentul primelor 10 ţări din NATO, doar pe locul patru, având un buget de 13,81 ori mai mic decât acela al SUA. 

Pentru a semnala noua situaţie inserez clasamentul care indică diferenţele notabile:  

1=2=3=

Avery Koop este cea care a publicat şi clasamentul de mai sus.

Ce nivel ar atinge cheltuielile pentru mult trâmbiţata armată europeană, cu comandă franceză?!... 

Cum Franţa contribuie doar cu 10,50% la cele 3 miliarde de dolari. necesare conducerii alianţei transatlantice, întrebarea de mai sus devine retorică. 

Avery Koop concluzionează cu tâlc: 

"Deşi ţările pot avea opinii diferite cu privire la suma exactă pe care fiecare ar trebui să o contribuie, cheltuielile în creştere sunt un semn că NATO este încă o prioritate pentru viitorul apropiat." 

Dar cum viaţa merge înainte, faptul că la Paris, într-o confruntare pe micul ecran, doi francezi cu capetele în nori, iderul opoziţiei stângii radicale franceze Jean-Luc Melenchon şi controversatul ex-jurnalist Eric Zemmour, posibil candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor au cerut ieşirea Hexagonului din NATO şi desfiinţarea celei mai puternice alianţe din istorie demonstrează, cu prisosinţă, ceea ce afirma Napoleon: 

„În politică, prostia nu e un handicap.”