Insula care poate deveni un front comun americano-japonez împotriva Chinei

Insula care poate deveni un front comun americano-japonez împotriva Chinei

FOTO Wkipedia

Mageshima, insulă nelocuită situată la extremitatea sudică a insulei Kyushu ar putea deveni un portavion nescufundabil pentru Marina SUA  în cazul unui război în Asia, după ce guvernul japonez  a achiziţionat-o săptămâna trecută cu 146 de milioane de dolari intenţionând a o transforma într-o bază de antrenament comună, relatează CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Insula Mageshima care face parte din grupul insulelor Osumi din Marea Chinei de Est a fost subiectul unor negocieri îndelungate, de ani de zile, cu Tasuton Airport, o companie privată din Tokyo, care deţine cea mai parte a insulei – părţile au bătut palma la sfârşitul lui noiembrie.
 
Guvernul japonez a anunţat că Mageshima pe care se află două piste neamenajate va fi folosită de Marina Americană pentru exerciţii de aterizare, dar va fi şi bază permanentă pentru Forţele de Apărare proprii, servind pentru întărirea poziţiei sale în Marea Chinei de Est în contextul în care Japonia îşi dispută cu China insulele Senkaku.
 
Şeful de cabinet Yoshihide Suga a transmis că „achiziţia insulei Mageshima este extrem de importantă, întrucât întăreşte capacităţile de intimidare ale alianţei japonezo-americane, ca şi puterea individuală de apărare a Japoniei”. În schimb oficialii militari americani detaşaţi în Japonia au spus că nu pot face comentarii pe acest subiect.
 
Insula a fost considerată potrivită pentru a fi folosită de către SUA ca bază permanentă de antrenament intrând sub incidenţa unei înţelegeri din 2011 privind realinierea forţelor americane în Japonia.
 
În contextul în care China îşi măreşte arsenalul de rachete forţele armate ale SUA sunt îndemnate să-şi multiplice bazele strategice în Estul Asiei. Forţa militară aeriană a SUA în Japonia e concentrată în doar şase baze; or, studii recente arată că resursele din prezente lasă apărarea americană aeriană vulnerabilă în faţa atacurilor cu rachetă ale Chinei.
 
 
Corey Wallace, analist în chestiuni de securitate specializat în Asia spune că o diversitate mai mare de baze de antrenament comune sau individuale ale Japoniei şi SUA va deveni un trend. 
Bazele permanente terestre sunt considerate mai valoroase decât cele pe apă, întrucât pot susţine mai multă muniţie şi sunt mai uşor de repus în luptă decât portavioanele ce pot fi scoase din joc şi scufundate cu o singură rachetă.
 
O bază permanentă terestră mai rezolvă şi o problemă de natură să tensioneze relaţiile de cooperare în domeniul apărării dintre Japonia şi SUA, şi anume apropierea bazelor americane de zonele locuite – cum sunt cele din insulele mari şi Okinawa. Rezidenţii din Okinawa au votat prin referendum pentru relocarea Futenma Air Station în afara insulei.
 
Wallace spune că insula este o bună oportunitate de a exersa în comun, în special pe avioane de luptă F-35.
 
Japonia a anunţat de curând că îşi va upgrada distrugătoarele din clasa Izumo pentru a se adapta la avioanele de luptă F-35B de fabricaţie americană care decolează de pe nave de asalt amfibie, care sunt portavioane de mici dimensiuni. În plus va cumpăra zeci de avioane capabile de decolări verticale scurte.
 
Cum piloţii japonezi nu au experienţă în aterizare cu avioane cu aripi fixe, ar fi o oportunitate de a derula exerciţii în comun cu SUA pentru a se familiariza cu asemenea operaţiuni; în plus, „ a aduce avioane japoneze F-35 pe nave americane transmite un semnal destul de important”, a spus expertul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: