FOTO Din viaţa animalelor: un râs fugărit de o pumă s-a căţărat pe un cactus cu ţepi de cinci centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fotograf a surprins o imagine spectaculoasă în deşertul din Arizona: un râs fugărit de o pumă s-a căţărat în vîrful unui cactus gigantic cu ţepi de 5 centimetri.

Fotograful Curt Fonger, în vârstă de 69 de ani, a surprins întâmplarea. Evenimentul a avut loc în deşertul Sonoran din Arizona, pe un cactusul gigantic Saguaro. Este o plantă enormă, cu ţepi de 5 centimetri.

"Un prieten m-a sunat la 7 dimineaţa să îmi spună că unul dintre muncitorii săi a văzut un râs alergat de o pumă. A fugit prin faţa maşinii sale şi s-a urcat pe un cactus saguaro imens, lângă drum, cu puma după el, care însă nu s-a urcat pe plantă. Probabil puma avea pui, iar râsul a intrat pe teritoriul său, aşa că puma a decis să îl avertizeze să nu se mai apropie de familia sa", a declarat Fonger, citat de DailyMail.

Puma care îl urmărea a înconjurat baza cactusului de câteva ori, s-a uitat la el şi a mârâit, însă a plecat mai departe. Atât de mult s-a speriat micuţa felină încât a stat cocoţată şase ore, pentru a se asigura că prădătorul a plecat.

image
image
image

Sursa foto: Daily Mail

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite