Departamentul de Stat a avertizat întreprinderile chineze să nu încerce să atenueze efectul posibilelor sancţiuni împotriva Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Consecinţele economice şi financiare ale măsurilor în cazul unei „invazii” în Ucraina  a Federaţiei Ruse vor fi de amploare, a subliniat şeful serviciului de presă al departamentului, Ned Price.

Departamentul de Stat al SUA a avertizat joi companiile din China şi alte ţări să nu încerce să atenueze efectul sancţiunilor pe care Washington le-ar putea impune Moscovei în cazul unei „invazii” ruseşti a Ucrainei.

„Avem o gamă largă de instrumente cu aliaţii şi partenerii noştri pe care le putem folosi dacă vedem că firmele străine, inclusiv cele cu sediul în China, fac tot posibilul pentru a atenua efectele măsurilor americane de control al exporturilor, a le evita sau a ocoli”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Potrivit acestuia, consecinţele economice şi financiare ale măsurilor în cazul unei „invazii” a Federaţiei Ruse vor fi „pe scară largă”. "Dacă Rusia crede că poate compensa unele dintre aceste consecinţe, poate atenua unele dintre aceste consecinţe, prin relaţii mai strânse cu China, atunci nu este cazul. În realitate, acest lucru va face economia rusă mai fragilă în multe privinţe.<... .> Acest lucru va face economia rusă mai dependentă [de economia chineză] <...>. Aceasta este o reţetă pentru dezastru pentru economia rusă", a argumentat Price.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite