Costurile războaielor Americii: cât au încasat contractorii privaţi şi cum au profitat de pe urma „condiţiilor de război”

Costurile războaielor Americii: cât au încasat contractorii privaţi şi cum au profitat de pe urma „condiţiilor de război”

Comemorare a unui soldat american ucis in Afganistan FOTO EPA-EFE

Pentagonul a cheltuit în total 14 trilioane de dolari în cei 20 de ani de la începutul Războiului Afgan, în 2001 - o sumă incredibil de mare, din care aproape jumătate a mers la contractorii privaţi din domeniul apărării, care, nu de puţine ori, au suprataxat sau fraudat guvernul, scrie William D. Hartung, directorul Programului de arme şi securitate la Centrul pentru Politică Internaţională, relatează Insider.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul „Costs of War” al Universităţii Brown a calculat costurile şi consecinţele războaielor Americii din secolul 21: 8 trilioane de dolari şi mai mult de 380.000 de decese ale civililor.

 

„Poşeta este acum deschisă”: potopul de contracte militare de după 11 septembrie

 
Climatul politic creat de războiul global împotriva terorii, sau GWOT, aşa cum l-au numit rapid oficialii administraţiei Bush, a pregătit terenul pentru creşteri uriaşe şi continue ale bugetului Pentagonului.
 
În primul an după atacurile de la 11 septembrie şi invazia Afganistanului, cheltuielile pentru apărare au crescut cu peste 10% - avea să fie doar începutul, căci au crescut apoi anual în următorul deceniu, fapt fără precedent în istoria Americii.
 
Bugetul Pentagonului a atins apogeul în 2010, ajungând la cel mai înalt nivel de după al Doilea Război Mondial – peste 800 de miliarde de dolari, considerabil mai mult în raport cu vârful războaielor din Coreea sau Vietnam sau în timpul acumulării militare a preşedintelui Ronald Reagan din anii 1980.
 
„Poşeta este acum deschisă”, spunea pentru The Wall Street Journal, în octombrie 2001, Harry Stonecipher, pe atunci vicepreşedinte al Boeing, precizând că congresmenii care „nu votează pentru fondurile de care avem nevoie pentru a apăra această ţară” riscau să-şi piardă postul.
 
Profeţia lui Stonecipher cu privire la creşterea rapidă a bugetelor Pentagonului s-a dovedit corectă, iar administraţia Biden nu face excepţie: cea mai recentă propunere a sa pentru Pentagon şi lucrările de apărare conexe, cum ar fi dezvoltarea focoaselor nucleare la Departamentul de Energie, a depăşit 753 de miliarde de dolari pentru exerciţiul financiar 2022.
 
În plus faţă de această sumă uluitoare, comisiile pentru servicii armate din Congres au votat pentru alte circa  24 de miliarde de dolari.
 

Cine sunt beneficiarii

 
Mai mult de o treime din toate contractele sunt distribuite către doar cinci companii majore de arme – Lockheed Martin, Boeing, General Dynamics, Raytheon şi Northrop Grumman - care au primit peste 166 de miliarde de dolari doar în anul fiscal 2020.
 
Lockheed Martin a primit 75 de miliarde de dolari, adică mai mult de o dată şi jumătate întregul buget 2020 pentru Departamentul de Stat şi Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională, care împreună au totalizat 44 de miliarde de dolari.
 
Dar ei sunt departe de a fi singurii care au beneficiat de aceste măriri de buget militar - după ei vin firmele de logistică şi construcţii: Kellogg, Brown & Root (KBR) şi Bechtel, urmate de contractori de securitate privaţi precum Blackwater şi Dyncorp.
 
Serviciul de Cercetare al Congresului estimează că, în anul fiscal 2020, cheltuielile pentru contractori de toate tipurile au crescut la 420 de miliarde de dolari, cu mult peste jumătate din bugetul total al Pentagonului.
 
În plus, companiile din cele trei categorii menţionate au profitat de condiţiile „pe timp de război” - unde a primat viteza de livrare faţă de supraveghere - ca să suprataxeze guvernul sau chiar să-l fraudeze.
 
Cel mai cunoscut contractant de reconstrucţie şi logistică din Irak şi Afganistan a fost Halliburton, prin filiala sa KBR, care la începutul războaielor a obţinut contracte pentru Programul de creştere civilă a logisticii.
 
Acele aranjamente nelimitate implicau coordonarea funcţiilor de sprijin pentru trupele pe teren, inclusiv înfiinţarea de baze militare, întreţinerea echipamentelor şi furnizarea de servicii de hrană şi spălătorie. Până în 2008, compania a primit peste 30 de miliarde de dolari pentru astfel de lucrări.
 
Noţiunea de privatizare a serviciilor de sprijin militar a fost iniţiată pentru prima dată la începutul anilor 1990 de Dick Cheney, când era secretar al apărării în administraţia George HW Bush.
 
Cheney a fost CEO al Halliburton, până când a devenit vicepreşedinte sub George W. Bush, în 2001. Parcursul lui a fost cazul clasic al acelei uşi rotative între Pentagon şi industria de apărare, folosită acum de atât de mulţi oficiali guvernamentali,respectiv generali sau amirali, cu toate conflictele de interese evidente pe care le presupune.
 
După obţinerea contractelor de miliarde în Irak, Halliburton a purces la suprataxarea Pentagonului pentru serviciile de bază chiar şi în contextul unei munci inferioare care punea în pericol trupele americane.
 
Începând cu 2004, la un an de la Războiul din Irak, Inspectorul General Special pentru Reconstrucţia Irakului, un organism mandatat de Congres, menit să elimine risipa, frauda şi abuzul, a dezvăluit zeci de exemple de supraîncărcare, construcţie defectuoasă şi furt de către antreprenori implicaţi în „reconstrucţia” ţării respective.
 
Totuşi, prea puţine dintre ele au au suferit consecinţe financiare sau penale semnificative pentru ceea ce poate fi descris doar ca un incredibil profit de război.
 
Comisia Congresului pentru Contractarea în timpul Războiului în Irak şi Afganistan a estimat că, din 2011, risipa, frauda şi abuzul în cele două zone de război se ridicau deja la sume între 31 şi 60 de miliarde de dolari.
 
Un exemplu în acest sens a fost International Oil Trading Company, care a primit contracte în valoare de 2,7 miliarde de dolari de la Agenţia de Logistică a Apărării a Pentagonului pentru a furniza combustibil pentru operaţiunile SUA în Irak.
 
O investigaţie a congresmanului Waxman, preşedintele Comisiei de Supraveghere şi Reformă a Guvernului Camerei a constatat că firma lui Harry Sargeant III, care a fost şi preşedinte financiar al Partidului Republican din Florida, a obţinut profituri de peste 200 de milioane de dolari din vânzările de petrol de 1,4 miliarde de dolari între 2004 şi 2008.
 
„Firma lui era singura care avea licenţă de a transporta combustibil prin Iordania, aşa că putea scăpa cu perceperea unor preţuri exorbitante”, a rezumat Waxman.
 
Un caz deosebit de flagrant de muncă necorespunzătoare cu consecinţe umane tragice a implicat electrocutarea a cel puţin 18 militari la mai multe baze din Irak începând cu 2004. Acest lucru s-a întâmplat datorită unor instalaţii electrice defecte, unele realizate de KBR şi subcontractanţii săi.
 
Procesul de „reconstrucţie” afgan a fost în mod similar presărat de fraudă, risipă şi abuz - de pildă 43 de milioane de dolari pentru construirea unei benzinării, practic în mijlocul neantului, care nu a fost folosită niciodată, alte 150 de milioane de dolari pentru locuinţe generoase pentru consilierii economici americani şi 3 milioane de dolari pentru bărci de patrulare ale poliţiei afgane care s-au dovedit la fel de inutile.
 
O altă investigaţie a Congresului a constatat că o parte semnificativă a contractelor de transport în valoare de 2 miliarde de dolari acordate companiilor americane şi afgane s-au dus pe comisioane pentru comandanţii războiului şi oficiali de poliţie sau ca plăţi către talibani pentru a permite convoaielor mari de camioane să treacă prin zone controlate de ei- chiar şi câte 1.500 de dolari pe camion.
 
 

O explozie a profiturilor corporative

 
Un al doilea flux de profit legat de războaiele Americii a mers către contractorii privaţi de securitate, dintre care unii au păzit instalaţiile americane sau infrastructura critică precum conductele petroliere irakiene.
 
Cel mai cunoscut este  Blackwater ai cărui angajaţi au fost implicaţi în masacrul a 17 irakieni  în Piaţa Nisour din Bagdad, în 2007. Au deschis focul asupra civililor la o intersecţie aglomerată în timp ce păzeau un convoi al Ambasadei SUA. Atacul a declanşat acţiuni juridice şi civile care s-au întins până în epoca Trump, când mai mulţi autori ai masacrului au fost graţiaţi de preşedintele american.
 
După acest incident, Blackwater a fuzionat cu Triple Canopy, un alt contractor privat
 
Fondatorul Blackwater, Erik Prince, s-a separat apoi de companie şi s-a implicat în recrutarea de mercenari privaţi în numele Emiratelor Arabe Unite pentru războiul civil din Libia, încălcând embargoul ONU asupra armelor.
 
O altă sarcină preluată de firmele private Titan şi CACI International a fost interogarea prizonierilor irakieni - or, la  închisoarea Abu Ghraib din Irak, astfel de deţinuţi au fost torturaţi cu brutalitate .
 
Serviciul de Cercetare al Congresului a estimat că până în martie 2011 erau mai mulţi angajaţi privaţi în Irak şi Afganistan (155.000) decât personal militar american în uniformă (145.000).
 
„Antreprenorii reprezintă mai mult de jumătate din prezenţa SUA în operaţiunile de urgenţă din Irak şi Afganistan, uneori angajând mai mult de un sfert de milion de oameni",se arată în raportul final din 2011.
 
Dacă un antreprenor privat putea câştiga până la 200.000 de dolari anual în Irak, forţa de muncă locală, formată în special din imigranţi din Nepal sau Filipine şi irakieni era plătită prost, uneori chiar cu 3.000 de dolari pe an.
 
O analiză din 2017 a proiectului Costs of War a documentat „condiţii de muncă atroce” şi abuzuri majore ale drepturilor omului asupra cetăţenilor străini care lucrau la proiecte finanţate de SUA în Afganistan, inclusiv încarcerare falsă, furt de salarii, decese şi accidente în zonele de conflict. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările