Hillary Clinton a suferit o comoţie cerebrală
0Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a suferit, sâmbăta, o comoţie cerebrală, după ce a leşinat, dar se recuperează acasă, a declarat purtătorul de cuvânt al acesteia, citat de Reuters.
Pentru că are gastroenterită, secretarul Clinton s-a deshidratat şi a leşinat, suferind o comoţie, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului de Stat.
„Ea se recuperează la domiciliu, iar doctorii vor continua să o monitorizeze. La recomandarea lor, ea va continua să lucreze de acasă, saptămâna viitoare. Ea va menţine permanent contactul cu Departamentul de Stat, îşi doreşte să se întoarcă la birou cât mai repede”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, potrivit Reuters.
Clinton are probleme de sănătate cauzate de un virus al gastroenteritei, fapt ce a determinat-o să îşi anuleze un turneu în ţările arabe, programat pentru această săptămână, potrivit Departamentului de Stat.