Mărturia unui american convertit la islamism: Valorile americane m-au împins la terorism

Mărturia unui american convertit la islamism: Valorile americane m-au împins la terorism

Micheal Muhammad Knight este un autor cunoscut al nouă volume, mare parte despre lumea islamică FOTO popkontext.de

Michael Muhammad Knight povesteşte despre cum aproape că s-a alăturat mişcărilor extremiste şi cum a fost ţinut în loc de conservatorii musulmani, chiar dacă valorile lui americane îl impulsionau să lupte pentru „libertatea“ altora.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Americanul Michael Muhammad Knight este autorul a nouă cărţi, inclusiv „Drogându-mă cu Allah: Islamul, Drogurile şi Scrisul“ (Tripping with Allah: Islam, Drugs and Writing). Într-un material publicat pe „Washington Post“, Knight face o analiză a comportamentului său din tinereţe când voia să se alăture extremiştilor.
 
„Statul Islamic tocmai a dat publicităţii un nou film cu decapitarea unui om, video intenţionat pentru jihadiştii occidentali. Cum se întâmplă de foarte multe ori asta, mi s-a cerut, din nou, o explicaţie“, îşi începe povestea Michael Muhammad  Knight.
 
Vedeţi voi, eu sunt jihadistul care niciodată n-a fost, continuă el.
 
În urmă cu douăzeci de ani, am părăsit liceul catolic pe care îl urmam în statul New York, din SUA, pentru a studia la o madrassa (cuvântul arab pentru orice instituţie de educaţie, fie ea seculară sau religioasă) finanţată de saudiţi, în Pakistan. Fiind un proaspăt convertit, am profitat de ocazia de a trăi într-o moschee şi de a studia Coranul toată ziua.
 
Asta se întâmpla la mijlocul anilor '90, în timpul escaladării conflictelor dintre rezistenţa cecenă şi conducerea rusească. După ore, porneam televizoarele şi urmăream distrugeri şi suferinţe. Filmele erau deranjante, atât de rău încât curând m-am trezit gândindu-mă să-mi abandonez educaţia religioasă şi să pun mâna pe o armă ca să lupt pentru libertatea cecenilor.
 
Cum era să mă alătur cecenilor
 
Ceea ce m-a făcut să doresc să lupt nu a fost vreun vers al Coranului, ci mai degrabă valorile mele americane. Crescusem în anii '80, sub conducerea Reagan. Am învăţat din desenele animate cu soldaţi „să lupt pentru libertate, oriunde sunt necazuri“. Am presupus că aceşti indivizi aveau dreptul (şi datoria) de a interveni oriunde se percep ameninţări la libertate, dreptate şi egalitate.
 
Pentru mine, să-mi doresc să mă duc în Cecenia, nu se reducea la „furia mea musulmană“ sau la „ura faţă de Occident“. Poate e greu de crezut, dar eu vedeam războiul în termeni de compasiune. Ca atât de mulţi americani mişcaţi de dragostea lor faţă de ţară încât au pus mâna pe arme ca s-o apere, tânjeam să lupt cu opresorii şi să protejez siguranţa şi demnitatea altora. Credeam că lumea asta este într-o formă proastă. Mi-am pus credinţa într-un fel de soluţie magică care susţinea că lumea poate fi reparată de Islamul autentic şi de un sistem de guvernare islamist. Dar mai şi credeam că lupta pentru dreptate este mai valoroasă decât propria viaţă.
 
Cine m-a oprit
 
Într-un final am decis să rămân în Islamabad. Iar oamenii care au reuşit să mă convingă să nu lupt nu sunt cei care apar în presă drept musulmani liberali, cu viziuni occidentale. Ei erau cei profund conservatori, unii chiar i-ar numi „intoleranţi“. În acelaşi mediu de învăţare în care mi se spunea că mama mea creştină va arde în focurile iadului, mi s-a spus că pot obţine mai mult bine pentru lume ca învăţat decât ca soldat, şi că ar trebui să mă zbat să fiu mai mult decât un alt cadavru într-o groapă.
 
Aceşti tradiţionalişti mi-au amintit de spusele lui Mahomed, cum că cerneala învăţaţilor este mai sfântă decât sângele martirilor.
 
Presa trasează deseori o delimitare clară între musulmanul „bun“ şi musulmanul „rău“. Fraţii mei din Pakistan ar fi complicat foarte mult această diviziune. Aceşti oameni pe care îi vedeam ca un fel de supereroi ai pietăţii şi care îmi vorbeau cu vocea tradiţiei, spuneau că violenţa nu este cel mai bun lucru pe care îl pot oferi.
 
Unii copii aflaţi în situaţia mea par să fii primit alt sfat.
 
Este uşor să presupui că anumiţi oameni religioşi, în special musulmanii, pur şi simplu acţionează într-un fel sau altul pentru că aşa le spune religia.
 
Americanii sunt crescuţi să iubească violenţa şi să vadă cuceririle militare ca pe un act de bunăvoinţă
 
Dar când mă gândesc la impulsul meu de la vârsta de 17 ani, de a fugi şi a deveni un luptător pentru cauza cecenilor, iau în considerare mai mulţi factori, nu doar cei religioşi. Scenariul meu închipuit de a elibera Cecenia şi a o transforma într-un stat islamic era doar o fantezie americană, cu rădăcini în idealurile şi valorile americane. Ori de câte ori auzeam despre americani că zburau în partea cealaltă a globului pentru a se arunca în lupte pentru libertate care nu sunt ale lui, mă gândeam: „Ce lucru foarte, foarte american“.
 
Şi de fapt asta e problema. Suntem crescuţi să iubim violenţa şi să vedem cuceririle militare ca pe un act de bunăvoinţă. Puştiul american care vrea să intervină în războiul civil al altei naţiuni, îşi datorează viziunea şi excepţionalismului american la fel de mult ca şi interpretărilor jihadiste ale scripturilor.
 
Am crescut într-o ţară care glorifică sacrificiul militar şi se simte datoare să reconstruiască societăţi întregi conform propriei viziuni. Am acumulat aceste valori chiar înainte de a începe să mă gândesc la religie. Înainte chiar de a şti ce înseamnă un musulman, ce să mai vorbim de concepte ca „jihad“ sau „stat islamic“, viaţa mea americană mă învăţase că asta este ceea ce fac oamenii curajoşi, conchide Michael Muhammad Knight pentru „Washington Post“.
 

Citeşte şi:
 
 
Un soldat irakian, în vârstă de 23 de ani, a reuşit să scape cu viaţă dintr-un masacru comis de organizaţia teroristă Statul Islamic. În premieră, el şi-a povestit experienţa pentru ziarul american „The New York Times”.
 
 
Morten Storm este un fost agent dublu din Al Qaeda, angajat de agenţii secrete ca CIA, MI6, MI5 sau serviciile secrete daneze. Volumul său de memorii: „Agentul Storm: Viaţa mea înăuntru Al Qaeda şi CIA“ spune povestea aventurilor sale în interiorul uneia dintre cele mai mari organizaţii teroriste.
 
 
Jurnalistul Shane Harris de la „Foreign Policy” a prezentat într-o analiză a sa pe femeia-terorist cunoscută şi sub pseudonimul de „doamna al-Qaeda”, persoană pe care principalele grupări jihadiste o vor eliberată.
 
 
„Dacă nu reuşeşti niciunde, poate ai şanse aici“ este teoria după care s-au ghidat doi prieteni americani, Douglas McCain şi Troy Kastigar. Cei doi au sfârşit aruncaţi în aer, în misiuni neimportante executate pentru Statul Islamic. De ce să fii ratat, când poţi fi martir?

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările