Vladimir Putin ar trebui să ia aminte la soarta foştilor lideri ai Rusiei: „Un dictator iese totdeauna dur din scenă“

Învăţând din ce au păţit predecesorii săi, actualul preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, fost agent KGB, ştie exact cu cine să ţină pentru a păstra puterea, dar şi cu cine să lupte pentru a-şi menţine imaginea dură, a unuia dintre cei mai puternici oameni din lume, notează Nina Hruşciova.

„Pe cine plănuim să invadăm?“, se întreba Nichita Hruşciov în timpul unei inspecţii la o bază militară din Moscova, din septembrie 1964. „Pe nimeni“, şi-a răspuns singur. Aşa că, a continuat să se uite cu dezaprobare la rândurile de tancuri şi lansatoare de rachete, scrie Nina Hruşciova, strănepoata liderului rus, pe platforma qz.com.

„Acestea sunt arme scumpe, în timp ce oamenii n-au o cămaşă pe ei“, a mormăit el în timpul inspecţiei. Cu câţiva ani înainte, Hruşciov numise un nou ministru KGB, pe Vladimir Semiciastni, un civil numit într-o asemenea funcţie, fapt ce a reprezentat o premieră în istoria sovietică.

În luna următoare, Hruşciov şi-a pierdut el cămaşa de pe el: a fost forţat să se retragă din cauza unei încercări, imperfecte şi impulsive, de a descentraliza monolitul comunist. Generalii armatei şi KGB (civilul Semiciastni s-a transformat rapid într-un agent secret) nu au vrut să piardă influenţa asupra complexului militaro-industrial, datorită căreia ţineau strâns şi politica Rusiei timp de secole.

După moartea lui Iosif Stalin, în 1953, Hruşciov credea că puterea forţelor de securitate s-a pierdut pentru totdeauna, însă a subestimat cât de puternic era controlul tradiţiei izolaţioniste. Mihail Gorbaciov, un alt reformator care, prin perestroika, a dorit să ducă înainte Rusia, spre un viitor mai puţin militant, a văzut cum durii sovietici s-au întors împotriva lui în 1991. Chiar dacă, la acel moment, lovitura de stat a eşuat în a reînvia comunismul conservator, Gorbaciov, acuzat că este un pion al Occidentului, şi-a pierdut slujba, continuă strănepoata lui Hruşciov, Nina, în analiza ei.

Vladimir Putin este neclintit în afirmaţiile sale

De la escaladarea conflictului din Ucraina, Putin insistă asupra soluţiilor de pace, şi totuşi armata sa îi asistă pe rebelii proruşi în estul ţării. Rusia, desigur, neagă orice implicare şi acuză Vestul că a alimentat protestele de anul trecut din Euromaidan. Sancţiunile economice impuse Rusiei ca rezultat al anexării Crimeei nu sunt văzute ca o pedeapsă pentru încălcarea legii internaţionale, ci ca un complot occidental pentru subminarea statului rus.

Putin este de neclintit în afirmaţiile sale că „asemenea trucuri nu funcţionează cu Rusia, nu au funcţionat înainte şi nici nu vor funcţiona în viitor“. Mai mult, şeful securităţii ruse, Nikolai Patruşev a afirmat în mod morbid că nazismul a renăscut în Ucraina, „cu ajutorul Europei şi chiar cu implicarea Statelor Unite ale Americii“. Comparând în mod convenabil occidentalizarea cu invazia nazistă, Rusia a escaladat nu doar conflictul din estul Ucrainei, dar şi operaţiunile clandestine şi exerciţiile militare de peste hotare.

Totuşi, ar trebui să ne aducem aminte că, în 1998, Putin, atunci abia retras din KGB, a devenit şeful FSB (agenţia care a urmat KGB), dar nu şi-a reinstituit fostul rang. Astfel, a devenit un civil la conducere, pentru prima dată după numirea lui Semiciastni.

Mai mult, candidat la preşedinţie în 2000, el a insistat că NATO nu este duşmanul Rusiei. Şi totuşi, la câţiva ani de la preluarea puterii în stat, el a ales nu drumul lui Hruşciov sau al lui Gorbaciov, acela de cooperare politică, de prosperitate economică şi de reduceri militare, ci ideea fixă a majorităţii liderilor ruşi: animozitatea, militantismul şi izolarea.

Putin trebuie să ia aminte!

Aici trebuie să aibă grijă prietenul nostru Vladimir, avertizează Nina Hruşciova. Există un precedent pentru eşecurile fantastice ale liderilor ruşi mult prea încrezători, şi ar trebui să ia aminte şi să înveţe din ele.

Rusia, un oximoron geografic, nefiind nici Europa, nici Asia, deşi se întinde din Germania până în Japonia, s-a definit singură de-a lungul secolelor ca fiind deosebită, capabilă să se ajute singură şi drept „spiritul“ care diferă de Europa. Pentru a proteja acest tip de unicitate, cred ruşii, este nevoie de o atenţie constantă şi deseori agresivă. 

Atitudinea anti-occidentală a lui Putin este foarte teatrală

Eroul istoric al Kremlinului de azi, Ivan cel Groaznic, a fost recent reformat ca fiind un tată al naţiunii. Acesta este acum sărbătorit pentru că a cucerit teritoriile înconjurătoare în timp ce-şi persecuta brutal oponenţii în numele patriotismului şi securităţii naţionale.

Ca o referinţă la conducerea lui Putin, Ivan este lăudat pentru că a depăşit cu îndemânare ameninţările la adresa suveranităţii Rusiei venite din partea vestică (polonezii şi lituanienii), din est (mongolii) şi din sud (tătarii din Crimeea).

Stalin a fost plictisit de ameninţările externe şi beligerant împotriva a ceea ce considera un scop imperialist de a ţine Rusia la pământ. Şi, deşi în parte acesta a fost cazul din timpul Războiului Rece, atitudinea lui Putin împotriva Occidentului „ameninţător“ este foarte teatrală.

Stalin a fost mai brutal şi mai mortal în tacticile sale, şi totuşi scopul lui a fost să îmbunătăţească viitorul pentru umanitate. În opoziţie, „acţiunile lui Putin la adresa Ucrainei caută să asigure supravieţuirea conducerii autocrate prin restaurarea militarismului şi a mentalităţii de fortăreaţă în Rusia“, după cum nota Lilia Şevţova în „American Interest“.

Ieşirile din scenă ale dictatorilor sunt dure

Ce uită Vladimir Putin este că ieşirea din scenă a dictatorilor se face rareori într-un mod paşnic. Cu cât e mai asupritor regimul, cu atât e mai dramatică ieşirea.

De exemplu, Stalin: a luptat împotriva imperialismului internaţional, căutând duşmani în toate colţurile societăţii şi a angajat serviciile de securitate să găsească inamici în oamenii obişnuiţi. Până în 1953, Stalin a devenit atât de paranoic în vânătoarea de adversari încât a făcut un atac cerebral, deşi este neclar dacă acest lucru a contribuit la moartea sa, ce a avut loc la scurtă vreme. Există zvonuri că anturajul său nu a putut aştepta ca el să lase puterea şi că a facilitat o ieşire din scenă mai rapidă.

Putin plănuieşte să păstreze puterea pentru încă un mandat prezidenţial care se va încheia în 2024. Acest lucru creşte posibilitatea de escaladare a tensiunilor, de inevitabilitatea unor nemulţumiri publice, mai ales atunci când oamenii îşi vor pierde cămaşa ca rezultat al colapsului economic din cauza sancţiunilor.

Aşadar, Vladimir Putin să ia aminte: modelul non-violent al lui Hruşciov şi al lui Gorbaciov ar trebui urmat, nu respins, conchide Nina Hruşciova pentr qz.com.