Vladimir Putin i-a spus regizorului Oliver Stone cum a supravieţuit tentativelor de asasinat care l-au vizat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a povestit regizorului Oliver Stone cum a supravieţuit tentativelor de asasinat care l-au vizat până acum, într-o discuţie ce este parte a unui documentar ce va fi difuzat de Showtime, o divizie a CBS.

„De trei ori preşedinte, cinci tentative de asasinat, mi s-a spus. Nu la fel de multe ca în cazul lui (Fidel) Castro, pe care l-am intervievat. Cred că au fost în jur de 50. Dar există cinci despre care am auzit“, a afirmat Oliver Stone în discuţia cu liderul de la Kremlin, acum în vârstă de 64 de ani.

„Da, am vorbit cu Castro despre asta“, a replicat Putin. „Şi mi-a spus: «Ştii de ce sunt încă în viaţă?». L-am întrebat «De ce?».«Pentru că am fost mereu singurul care s-a ocupat de securitatea mea»“, a afirmat Vladimir Putin. „Dar da, îmi fac treaba. Şi ofiţerii de securitate şi-o fac pe a lor şi încă se descurcă foarte bine“, a continuat preşedintele rus.

„Cu alte cuvinte, aveţi încredere în (ofiţerii dumneavoastră de) securitate, iar ei au făcut o treabă excelentă“, a continuat regizorul, moment în care Putin a afirmat că „are încredere“ în ei.

Liderul de la Kremlin a adăugat că în Rusia se spune în popor că „dacă ţi-e destinat să mori spânzurat, nu mori prin înec“. 

Întrebat de cineastul american care crede că îi este soarta, Putin a răspuns „Doar Dumnezeu ne ştie destinul - pe al dumneavoastră şi pe al meu“.

Conversaţia dintre cei doi a fost difuzată ca promo pentru documentarul în patru părţi, intitulat „The Putin Interviews“, ce urmează să fie difuzat de Showtime, o divizie a CBS, începând din data de 12 iunie. 

Potrivit unui comunicat de presă citat de „The Daily Mail“, interviurile au fost realizate la Kremlin, Soci şi la reşedinţa oficială a lui Putin de la Moscova.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite