Vladimir Putin a câştigat titlul de „Omul Anului 2014“ pentru corupţie şi crimă organizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Omul Anului 2014“ pentru OCCRP este Vladimir Putin, pentru cea mai mare contribuţie la promovarea activităţii criminale FOTO vanityfair.com
„Omul Anului 2014“ pentru OCCRP este Vladimir Putin, pentru cea mai mare contribuţie la promovarea activităţii criminale FOTO vanityfair.com

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a fost numit „Omul Anului 2014“ de către Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate şi Corupţiei (Organized Crime and Corruption Reporting Project – OCCRP), un premiu acordat anual persoanei care îşi aduce cea mai mare contribuţie la promovarea activităţii criminale. Printre câştigătorii anteriori se numără Parlamentul României (2013) sau preşedintele Azerbaijanului (2012).

Printre finaliştii de anul acesta ai premiului OCCRP s-au numărat premierul Ungariei, Victor Orbán şi prim-ministrul muntenegrean Milo Djukanovici. Printre câştigătorii anteriori se numără Parlamentul Român, pentru rolul său în legalizarea infracţiunilor din 2013 şi Ilham Aliyev, preşedintele Azerbaijanului, în 2012, pentru rolul său în preluarea profitului din companiile deţinute de stat.

OCCRP este o organizaţie nonprofit formată din centre de investigaţie regionale ce se întinde din Europa în Asia Centrală şi America Latină. Scopul organizaţiei, după cum se arată pe website-ul ei, este de a ajuta publicul să înţeleagă cum crima organizată şi corupţia îi afectează viaţa şi de a îmbunătăţi modul de raportare al problemelor privind corupţia şi criminalitatea. OCCRP este finanţată de Fundaţiile pentru o Societate Deschisă, USAID, guverne europene şi alţi donatori importanţi internaţionali. Organizaţia are birouri în Sarajevo, Bucureşti şi Tbilisi.

De ce este Putin „Omul Anului“ pentru 2014

Putin a fost recunoscut de OCCRP pentru munca sa în transformarea Rusiei într-un centru major pentru spălarea banilor, pentru permiterea crimei organizate în Crimeea şi în regiunea Donbass din estul Ucrainei, pentru eşecul continuu de a aduce sub acuzare activitatea criminală şi pentru impunerea unei legi privind colaborarea şi utilizarea grupărilor criminal ca parte din politica de stat, se arată pe website-ul organizaţiei.

„Putin a fost finalist în aproape fiecare an, aşa că putem considera că acest premiu este pentru întreaga sa carieră. El este un adevărat inovator în colaborarea cu grupările crimei organizate. A creat un complex militar-industrial-politico-criminal care duce mai departe Rusia şi interesele personale ale lui Putin. Consider că Putin vede aceste interese ca fiind unul şi acelaşi lucru“, spune Drew Sullivan, editor al OCCRP.

Cine este Putin în viziunea OCCRP

Vladimir Putin, fost angajat al KGB-ului, a început în urmă cu doar câţiva ani să aresteze figuri importante ale crimei organizate din Rusia, însă le-a eliberat, în linişte, după. Acesta a fost începutul unei politici de stat privind colaborarea cu membri crimei organizate. OCCRP consideră că Putin a fost de acord să tolereze activitatea criminală în schimbul susţinerii intereselor ruseşti.

„Vladimir Putin şi ai lui «siloviki» au alimentat o mentalitate de Război Rece, cu strategii ale crimei organizate şi tehnologie pentru a crea noi niveluri de crimă organizată transnaţională“, declară Paul Radu, jurnalist de investigaţie din Bucureşti, dar şi director executiv al OCCRP.

Platformele de spălare de bani, susţinute de statul rus, au exploatat lipsa de transparenţă a sistemelor de înregistrare a companiilor offshore pentru a crea o nouă structură financiară infracţională folosită de grupările criminale chiar şi din Mexic sau Vietnam - Paul Radu, jurnalist de investigaţie şi director executiv OCCRP

Proiect OCCRP care a dezvăluit finanţările ilegale ale partidului Patria din Moldova

De exemplu, OCCRP a investigat sistemul sofisticat de spălare de bani stabilit cu ajutorul crimei organizate din Republica Moldova şi din Rusia care se folosea de băncile ruse (inclusiv una care avea legături cu Igor, vărul lui Putin), de împrumuturi fictive şi de judecători moldoveni corupţi. Sistemul muta banii oligarhilor, ai oficialilor guvernamentali corupţi şi ai crimei organizate în Europa printr-o bancă letonă. Banii mutaţi prin acest sistem erau folosiţi pentru a susţine interesele politice ale lui Putin.

Într-un alt proiect, partenerii OCCRP au transmis un documentar care analiza legăturile dintre Căile Ferate ruseşti, companie deţinută de stat, un bancher cunoscut sub numele de „Bancherul Negru“, care a fost împuşcat în Londra, şi o serie de figuri ale crimei organizate şi asasini plătiţi, dar şi un afacerist ruso-moldovean care conducea şi un partid prorus în Republica Moldova. 

Documentarul OCCRP a fost responsabil, în parte, pentru o decizie a Guvernului moldovean de a interzice candidatura partidului Patria la alegerile parlamentare din Moldova pentru că a primit fonduri din Rusia. Liderul Patria, temându-se de arestare, a fugit în Rusia unde oficialii l-au apărat în mod public.

Putin creează state-tampon, conduse de mafioţi: Transnistria, Osetia sau Abhazia

Figuri ale crimei organizate au fost şi intermediarii dintre armata rusă şi separatiştii din Ucraina. Reporterii OCCRP, lucrând sub acoperire, au cumpărat arme din Moldova. Armele proveneau de la divizia a 14-a a armatei ruse, din Transnistria.

Guvernul lui Putin a forţat închiderea grupurilor de media sau cele civile care investigau practicile corupte şi au sfârşit anul într-un mod complet ironic: au găsit cel mai fervent critic, bloggerul Alexei Navalnîi, găsit vinovat de corupţie.

Putin a fost ales drept „Personalitatea Anului“ de peste 125 de reporteri de investigaţie afiliaţi OCCRP şi de 20 de organizaţii din ţări europene şi ale Asiei Centrale. 

Timp de ani întregi Putin şi-a creat state-tampon, conduse de mafioţi, cum ar fi Transnistria, Osetia, Abhazia şi acum Crimeea şi Donbass. Deşi peste tot în lume există un istoric lung în care guvernele colaborează cu mafia, şi în Occident şi în fosta Uniune Sovietică, Putin a instituţionalizat aceste legături într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit - Drew Sullivan, editor OCCRP
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite