Risc de escaladare a războiului din Caucaz: Moscova i-a răspuns imediat premierului Armeniei. Reacţia preşedintelui azer: „Să nu se amestece”

Risc de escaladare a războiului din Caucaz: Moscova i-a răspuns imediat premierului Armeniei. Reacţia preşedintelui azer: „Să nu se amestece”

FOTO EPA-EFE

Rusia s-a declarat sâmbătă pregătită să furnizeze asistenţa „necesară” Armeniei, aflată în conflict cu Azerbaidjan în jurul regiunii secesioniste Nagorno-Karabah, dacă luptele se extind pe teritoriul armean, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul Moscovei, care şi-a reînnoit apelul la încetarea focului, a venit după ce premierul armean Nikol Paşinian i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să înceapă „consultări urgente” asupra unui potenţial ajutor pentru ţara sa.

Cererea lui Paşinian a intervenit după eşecul noilor discuţii între Armenia şi Azerbaidjan cu privire la instaurarea unei încetări a focului în Nagorno-Karabah.

Rusia dispune de o bază militară în Giumri, al doilea oraş ca mărime al Armeniei. De asemenea, ea este legată de Erevan printr-un tratat de securitate colectivă, dar a susţinut în trecut că acesta nu se referă la Nagorno-Karabah.

„Rusia va acorda Erevanului toată asistenţa necesară dacă confruntările au loc direct pe teritoriul Armeniei”, a anunţat Ministerul rus de Externe.

Într-o scrisoare către Vladimir Putin, Nikol Paşinian a afirmat sâmbătă dimineaţă că luptele se apropie de graniţele ţării sale şi a acuzat din nou Turcia că sprijină Azerbaidjanul.

Invocând bunele relaţii dintre Armenia şi Rusia, liderul de la Erevan a solicitat ajutor.

Risc de escaladare

Carey Cavanaugh, fost ambasador american în regiune, consideră că o intervenţie militară directă în conflict nu este în interesul Moscovei.

„O intervenţie a trupelor ruse sau turce în această etapă ar duce la o escaladare semnificativă a conflictului”, a declarat el pentru AFP.

La rândul său, preşedintele azer Ilham Aliev a declarat sâmbătă pe Twitter că „nu vede” necesitatea unei intervenţii a unei ţări terţe şi că nu îşi doreşte acest lucru.

„Este o luptă între noi şi Armenia. Nimeni nu trebuie să se amestece”, a spus preşedintele azer.

În acest conflict, Baku este suspectat că primeşte sprijin din partea Turciei, via unor specialişti militari şi mercenari sirieni, acuzaţii ferm respinse de cele două ţări.

Sâmbătă, luptele continuau în Nagorno-Karabah în urma unei întâlniri eşuate cu o zi mai înainte la Geneva între miniştrii de Externe armean şi azer.

Autorităţile secesioniste din Nagorno-Karabah au semnalat bombardamente asupra capitalei lor, Stepanakert, precum şi asupra localităţilor Martuni, Martakert şi Şuşa, evocând un mort printre civili şi răniţi.

De cealaltă parte, armata azeră a acuzat sâmbătă Erevanul că a lansat tiruri de artilerie contra oraşului Terter şi a altor trei sate.

Nagorno-Karabah a făcut secesiune de Azerbaidjan în anii 1990, la sfârşitul unui război soldat cu 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi.

De la reluarea ostilităţilor, la 27 septembrie, forţele azere au recucerit teritorii importaante, în principal în sudul Nagorno-Karabah. Acum încearcă să cucerească o axă vitală între teritoriul armean şi Stepanakert.

Potrivit unor bilanţuri parţiale, aceste confruntări, cele mai grave de la începutul anilor 1990, s-au soldat cu 1.250 de morţi până acum. Trei armistiţii au fost convenite şi toate trei au fost încălcate de ambele părţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările