Povestea deţinutului care a jucat şah imaginar de unul singur, în închisorile sovietice, pentru a nu înnebuni

Povestea deţinutului care a jucat şah imaginar de unul singur, în închisorile sovietice, pentru a
nu înnebuni

Natan Sharansky a fost ţinut închisori timp de aproape nouă ani. FOTO: BBC

Activistul pentru respectarea drepturilor omului şi, ulterior, politician important în Israel, Natan Sharansky, a jucat şah numai în mintea sa timp de nouă ani pentru nu înnebuni, povestea acestui om fiind prezentată de BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Activistul pentru drepturile omului, militând mai ales pentru dreptul evreilor de a emigra din Uniunea Sovietică în Israel,  a fost băgat în închisoare în urma unui dosar instrumentat de procurorii sovietici. Aceştia l-au acuzat de spionaj realizat în favoarea americanilor, fiind întemniţat pentru nouă ani.

Drept pedeapsă a fost încarcerat în locuri în care nu avea pat, scaun sau orice facilitate minimă. Deţinutului îi era interzis să aibă acces la cărţi sau hârtie, partenerii de discuţie fiind total excluşi.

Jumătate din timpul în care a stat în închisoare a fost petrecut în detenţie solitară, iar aproape 400 de zile a fost închis în carceră, raţia de mâncare fiind diminuată, iar hainele date reprezentând o altă formă de tortură, acestuia fiindu-i date haine subţiri pentru a face faţă iernii

Încă din perioada copilăriei, Sharansky a fost un bun jucător de şah, la numai 14 ani reuşind să fie campionul oraşului natal, Doneţk. Şahistul putea juca mai multe partide numai în mintea sa, ceea ce l-a ajutat ulterior în închisoare.

Sharansky şi-a dorit din copilărie să fie campion mondial la şah. În momentul în care a realizat că nu poate ajunge în această poziţie, activistul a început să fie preocupat de matematică şi fizică. Sharanksy glumeşte spunând că în momentul în care a văzut că nu poate fi primul nici la capitolul matematică sau fizică. A decis „să devină prizonierul politic numărul 1”.

„În închisoare a devenit clar că aveam nevoie de acest lucru (n.r. – de şah) (…) Mii de partide am jucat. Le-am câştigat pe toate”, a declarat Sharansky pentru BBC. Anchetatorii îl considerau nebuni în momentul în care Sharanksy cerea să nu fie deranjat deoarece joacă şah.

Un lucru surprinzător este faptul că jocul intens de şah nu l-a condus spre nebunie, cum s-a întâmplat în cazuri ale unor şahişti celebri. Sharansky a rămas raţional şi şi-a păstrat credinţa în faptul că va veni şi ziua eliberării.

„În timpul încarcerării KGB-ul spera că o să fiu din ce în ce mai slăbit din punct de vedere mintal. De fapt, eu am devenit din ce în ce mai puternic”, a adăugat Sharansky.

Înainte de fi închis, activistul pentru drepturile omului realizase un program de calculator privind jocul de şah. Acesta realizase „un set logic al obiectivelor şi mijloacele prin care puteau fi atinse obiectivele”. Acest sistem l-a ajutat şi în momentele interogatoriilor realizate de cei din KGB, aproximativ 125 după afirmă Sharansky.

Jurnalistul David Edmonds consideră că principalele caracteristici ale personalităţii lui Sharansky l-au făcut să fie de neclintit: competivitatea, o persoană care-şi asumă riscul, încăpăţânarea şi curajul.

Eliberarea sa a avut loc în februarie 1986 când a fost dat la schimb pentru doi spioni sovietici. A început să se implice în politică, ocupând mai multe poziţii importante, printre care cele de ministru al Industriei şi Comerţului, de Interne sau al Locuinţelor.   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: