Caz uluitor: O mamă din Rusia şi-a ucis cei doi copii aruncându-i de la etajul al 15-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi copii au căzut în fața intrării blocului
Cei doi copii au căzut în fața intrării blocului

O mamă este bănuită că şi-a ucis cei doi copii, în vârstă de patru respectiv şapte ani, aruncându-i de la etajul al 15-lea a unui imobil, în regiunea Moscova, ea fiind luni interogată de poliţie, relatează AFP, citată de Mediafax.

Galina Riabkova "şi-a aruncat cei doi băieţi de pe balcon. Aceştia au murit în urma rănilor", a declarat comisia de anchetă într-un comunicat.

Femeia, care a fost arestată duminică, imediat după dramă, va trebui să se supună unui examen psihiatric.

În timpul interogatoriului, această mamă a susţinut că nu îşi mai suporta copii, şi că "a decis să scape de ei".

Femeia intentase divorţ, având chiar o tentativă de sinucidere chiar înainte de nuntă, conform anchetatorilor.

Decesul acestor copii, în localitatea Dolgoprudni, din regiunea Moscova, a provocat indignarea societăţii ruse, ajungându-se chiar la punerea la îndoială a eficienţei serviciilor sociale, şi a capacităţii de a proteja copii faţă de părinţi potenţial periculoşi.

Televiziunea rusă de stat a susţinut că mama şi-a convins copii să meargă la etajul al 15-lea promiţându-le că îi va lăsa să lanseze avioane de hârtie din acel balcon.

Conform jurnalului electronic lifenews.ru, tatăl copiilor, Serghei Riabkova, era în stare de şoc şi se refugiase în apartamentul său.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite