Alegeri Rusia. Comuniştii îl acuză pe Putin că nu organizează alegeri libere

Alegeri
Rusia. Comuniştii îl acuză pe Putin că nu organizează alegeri libere

FOTO EPA

Partidul Comunist din Federaţia Rusă i-a adresat o scrisoarea deschisă lui Vladimir Putin, acuzându-l pe liderul de la Kremlin că duce prin intermerdiul presei afiliate lui o „campanie de denigrare“ împotriva candidatului său şi nu organizează alegeri libere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pavel Grudinin, candidatul-surpriză al comuniştilor ruşi la alegerile prezidenţiale din 18 martie, se plasează pe locul doi în sondaje, dar la o distanţă destul de mare de Vladimir Putin.

„Puterea trebuie să-i oprească pe denigratorii dezlănţuiţi din presa rusă şi să ofere cetăţenilor dreptul la o alegere liberă“, scrie liderul istoric al comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov.

Este o „campanie de denigrare organizată de stat“, denunţă Ziuganov.

Această reacţie vine în contextul în care Pavel Grudinin este de mai multe săptămâni ţinta unei campanii negative în presa afiliată Kremlinului, care îl acuză, între altele, de deţinerea unor conturi bancare şi bunuri imobiliare în străinătate.

Peste 60% din informaţiile apărute despre Grudinin în mass-media începând din luna ianuarie sunt negative, insistă liderul comunist rus.

Pavel Grudinin, în vârstă de 57 de ani, este directorul „Sovhoz Lenina“, o fermă de fructe şi produse lactate de la periferia Moscovei.

Creditat cu aproximativ 7% din intenţiile de vot de către institutul public VŢIOM, omul de afaceri se situează totuşi cu mult în urma lui Putin, cotat cu 70% în intenţiile de vot, notează AFP.

citeste totul despre: