Val de asasinate politice în Mexic

Val de asasinate politice în Mexic

Adolfo Serna

Un militant al Partidului Revoluţionar Instituţional (PRI), la putere în Mexic, a fost asasinat în statul Guerrero, din sudul ţării, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP. Este cel de-al patrulea responsabil politic ucis în Mexic începând de joi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adolfo Serna, 35 de ani, care dorea să obţină învestitura PRI pentru a candida la funcţia de primar al oraşului Atoyac, a fost împuşcat mortal în seara de duminică, în apropierea casei sale, a precizat, într-un comunicat, serviciul de securitate al statului Guerrero. Nu au fost identificaţi autorii crimei.
 
De joi până sâmbătă, trei politicieni de la o altă formaţiune, Partidul Revoluţiei Democratice (PRD, stânga), au fost asasinaţi de persoane necunoscute.
 
Cei ucişi sunt un consilier municipal din statul Tabasco, primarul din localitatea Petatlan, din statul Guerrero, şi un deputat din statul Jalisco.
 
Numeroşi oficiali politici locali au fost asasinaţi în ultimii ani în Mexic, ţară grav afectată de violenţa legată de crima organizată.
 
Potrivit cifrelor ministerului federal de Interne, între ianuarie şi noiembrie 2017, în Mexic, au fost comise 23.101 crime, ceea ce face deja ca anul trecut să fie cel mai sângeros de după 1997, moment de la care care autorităţile au început să realizeze astfel de bilanţuri. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările