Un tânăr supranumit „influencerul lui Dumnezeu”, pe cale să devină sfântul protector al internetului. Ce miracole îi sunt recunoscute de Biserica Catolică

Un tânăr supranumit „influencerul lui Dumnezeu”, pe cale să devină sfântul protector al internetului. Ce miracole îi sunt recunoscute de Biserica Catolică

Carlo Acutis FOTO synod.va

Carlo Acutis, un tânăr italian mort la vârsta de doar 16 ani, este pe cale de a fi canonizat de către Biserica Catolică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carlo Acutis a fost beatificat, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii din oraşul Assisi, relatează presa internaţională. Tânărul, care este acum la un pas de a fi recunoscut drept sfânt al Bisericii Catolica, a propovăduit credinţa catolică înainte să moară în 2006 din cauza leucemiei. Acutis este cea mai tânără persoană contemporană beatificată de către Biserica Catolică. 

Papa Francisc i-a rugat pe credincioşi, în timpul slujbei de duminică, să-l aplaude pe „milenialul beatificat”. „Mărturia sa le arată tinerilor din ziua de astăzi că adevărata fericire este găsită atunci când îl pui pe Dumnezeu pe primul loc şi-ţi ajuţi semeni, în special pe cei mai săraci”, a spus Papa Francisc.

Acutis s-a născut în Londra în 1991, înainte să se mute cu părinţii săi italieni la Milano. A început să arate semnele unei credinţe religioase profunde de la o vârstă fragedă. Antonia Salazano, mama acestuia, a declarat pentru presa italiană că încă de la vârstă de trei ani, băiatul îi cerea să viziteze bisericile pe lânga care treceau în Milano şi că mai târziu a început să le dea banii săi de buzunar oamenilor săraci din oraş. 

Tânărul, pasionat de calculatoare, a învăţat singur să codeze încă din şcoala primară şi a creat mai multe site-uri pentru biserici şi organizaţii catolice, precum şi unul care inventaria şi descria miracolele religioase recunoscute de Biserica Catolică. 

Acutis a făcut primul pas pe drumul către canonizare după ce Papa Francisc a recunoscut un miracol atribuit acestuia. Conform Vaticanului, în 2013, acesta a intervenit din rai să vindece un băiat de şapte ani din Brazilia de o boală pancreatică rară, după ce copilul a atins unul dintre tricourile lui Acutis. În plus, un preot s-a rugat în numele copilului la Acutis. 

Mama lui Carlo Acutis a declarat că era sigură că fiul ei era un sfânt când acesta era în viaţă. „A vindecat o femeie de cancer rugându-se la Madonna din Pompeii”, a spus aceasta. În mod normal, este nevoie de un al doilea miracol recunoscut oficial de către Biserica Catolică pentru canonizare, dar în unele cazuri, Papa Francisc a reunţat la această cerinţă. 

În timpul beatificării de sâmbătă din Assisi, locul unde Acutis este îngropat,  mai mulţi prelaţi au lăudat faptele acestuia. Cardinalul Agostino Vallini a spus că Acutis a fost „un adolescent normal şi prietenos, care a folosit internetul în slujba Evangheliei, să ajungă la cât mai mulţi oameni”. 
„Internetul nu este doar un mijloc de escapism, ci şi un spaţiu al dialogului, cunoaşterii, respectului reciproc, un spaţiu care trebuie folosit responsabil, fără să devenim sclavii săi”, a adăugat acesta. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările