Un fiu al lui Muammar Gaddafi a fost extrădat de Niger în Libia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul din Libia a anunţat recent că Saadi Gaddafi, unul dintre fii fostului dictator Muammar Gaddafi, a fost extradat, joi, din Niger către Libia, în urma acuzaţiilor de crimă şi implicare în reprimarea revoltelor din 2011, informează Mediafax.

„Saadi Gaddafi a fost predat autorităţilor din Libia pe 6 martie. El se află în prezent în custodia poliţiei judiciare”, a precizat un comunicat al Guvernului din Libia.

De asemenea, oficialii au anunţat că Saadi Gaddafi va fi tratat conform normelor internaţionale privind tratamentul rezervat prizonierilor, extrădarea sa fiind o încercare de reconciliere a relaţiilor dintre Libia şi Niger.

În vârstă de 40 de ani, Saadi Gaddafi, a reuşit să se refugieze în capitala Nigerului înainte ca regimul condus de tatăl său, Muammar Gaddafi, să se prăbuşească. Autorităţile din Tripoli îl acuză de comiterea mai multor crime, precum şi de implicare în reprimarea revoltelor din 2011.

Saadi Gaddafi este vizat de asemenea şi de o serie de sancţiuni impuse de ONU, printre care interdicţia de a călători, precum şi blocarea averilor sale.

Extrădarea lui Saadi Gaddafi a fost primită cu indignare de unele organizaţii non-guvernamentale ce au ca domeniu apărarea şi respectarea drepturilor omului, adăugând că viaţa lui Saadi ar putea fi pusă în pericol în Niger.

Totodată, organizaţia Human Rights Watch a făcut apel ca Libia să aibă responsabilitatea organizării unui proces echitabil.

„Autorităţile trebuie să-l protejeze de tortură şi de tratamente crude şi inumane, să-l lase să fie văzut de un avocat, de familie şi de medici şi să-l prezinte rapid în justiţie”, a precizat directoarea Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Sarah Leah Whitson.

Un alt fiu al dictatorului libian, Saif al-Islam, a fost arestat în 2011 de către foştii rebeli din Zenten. Trei dintre fii lui Gaddafi, printre care şi Mutassim, au fost capturaţi şi omorâţi.

Văduva lui Muammar Gaddafi, alături de alţi trei copii - Ayesha, Hannibal şi Muhammad- , au reuşit să fugă din Libia în urma revoltelor din 2011, reuşind să se refugieze în Algeria. 


Citeşte şi:

FOTO Când cad şi cele mai puternice fortăreţe. Ce palate au lăsat în urmă dictatorii goniţi de popor

Ne aşteptăm să găsim robineţi de aur şi alte obiecte absurde de lux în casele liderilor totalitarişti. Domeniul lui Viktor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, n-a dezamăgit, cu grădina zoologică şi restaurantul-galion. Spre deosebire însă de alte cazuri, protestatarii care au pătruns în palatul din apropierea Kievului nu au distrus nimic din cele găsite acolo.

SUA şi Libia au finalizat distrugerea armelor chimice ale lui Gaddafi

În timp ce efortul internaţional de a distruge armele chimice ale regimului sirian se amână, un alt arsenal a fost eliminat în secret de SUA şi de guvernul Libiei: cel al fostului dictator libian, colonelul Muammar Gaddafi. Ultima tranşă - aproximativ două tone de iperită, sau gaz muştar - a fost distrusă la 26 ianuarie, informează Agerpres după un material al ziarului spaniol, El Pais.

Victimele lui Gaddafi vorbesc despre abuzurile la care erau supuse. Colonelul lua fete de pe băncile şcolii

Au trecut peste doi ani de la capturarea şi uciderea lui Muammar Gaddafi, dictatorul libian a cărui conducere a traumatizat şi sărăcit poporul său timp de patru decenii, instaurând un climat de teroare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite