Un cetăţean american, suspectat de planificarea unor atentate, arestat în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un american suspectat de planificarea unor atentate antimusulmane a fost arestat luna trecută în Israel, a anunţat marţi poliţia israeliană, relatează AFP şi „Le Monde”.

Serviciul de securitate internă din această ţară şi „poliţia au arestat la 19 noiembrie un cetăţean american aflat ilegal în Israel pentru posesie de arme şi planificarea unor atentate teroriste", potrivit unui comunicat al poliţiei israeliene, citat de sursele menţionate.

Suspectul este Adam Everet Livix, un creştin născut în 1984 în Texas,căutat de poliţia americană pentru o afacere cu droguri. Americanul „a dezvăluit în cursul interogatoriului că a emis ideea comiterii unor atentate împotriva unor locuri sfinte musulmane din Israel”, precizează poliţia israeliană.

„Adam Livix a sosit în regiune în 2013 şi a trăit în teritoriile palestiniene înainte de a se instala ilegal în Israel acum un an şi jumătate. Arme furate de la armata israeliană au fost găsite în domiciliul său", adaugă comunicatul.

Înainte de a sosi în Israel, el ar fi fost contactat de un palestinian pentru organizarea unei tentative de asasinat împotriva preşedintelui american Barack Obama, în cursul vizitei acestuia din urmă în regiune în 2013.

Parchetul a cerut inculparea sa pentru posesie de arme şi şedere ilegală în Israel.Livix a cerut un avocat din oficiu şi la cererea reprezentantului său în faţa autorităţilor va fi suspus unui examen psihiatric

Poliţia israeliană a precizat că această arestare a fost realizată în colaborare cu FBI.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite