SPICE 250, bomba inteligentă israeliană care poate contracara sistemul antiaerian rusesc S-300

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelul prezintă la Salonul Aeronautic, de la Paris, un nou tip de bombă inteligentă, capabilă să contracareze sistemul antiaerian rusesc S -300, unul dintre cele mai performante din lume.

Cel mai mare producător israelian de sisteme de luptă sofisticate prezintă, la Salonul Aeronautic de la Paris, mai multe tehnologii noi, inclusiv bomba SPICE 250, capabilă să contracareze sistemul antiaerian rusesc S-300. Este o mică bombă inteligentă, care poate lovi ţinte până la o distanţă de 100 de kilometri; arată aproape ca un avion. SPICE 250 a fost dezvoltată în colaborare cu Aviaţia Militară israeliană.

Se pare că nu este costisitoare, deci nu este doar o provorare tehnologică. Purtătorul de cuvânt al companiei producătoare a declarat că sistemul antirachetă rusesc poate fi contracarat de un atac cu SPICE 250. Se bazează pe un mecanism optic, ce permite compararea ţintei inamice, cu o imagine; bomba evită perturbările de tip GPS, adică nu este afectată de bruiaj.

Federaţia Rusă a aprobat vânzarea sistemului S-300 către Siria, fără a începe, însă, până acum, livrările. Decizia Moscovei a nemulţumit Israelul, care consideră că securitatea sa naţională ar putea fi ameninţată de sistemul S-300. Pe de altă parte, dacă Siria ar avea în dotare astfel de arme antiaeriene, ar putea contracara eventuala impunere a unei zone de interdicţie aeriană deasupra teritoriului său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite