Rusia: Victoria lui al-Assad este „inevitabilă“ în provincia Idlib

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat sâmbătă că victoria preşedintelui Bachar al-Assad este "inevitabilă" în provincia IdlIb, ultimul bastion al jihadiştilor şi al rebelilor în Siria, unde Damascul încearcă să preia controlul, informează AFP.

"Victoria asupra terorismului este inevitabilă", a asigurat Lavrov la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, marea adunare pentru diplomaţie şi apărare. "Statele Unite au proclamat că au eliminat gruparea Stat islamic (SI), dar hidra a revenit", a adăugat el. 

Regimul sirian duce de mai multe luni o ofensivă, cu ajutorul aviaţiei ruse, în provincia IdlIb, controlată în parte de fosta ramură a Al Qaeda în Siria. 

În virtutea unui acord de încetarea focului şi de descaladare încheiat în 2018 între Moscova şi Ankara, care susţine grupările rebele, Turcia dispune de 12 posturi de observaţie în provincia Idleb. 

Lupte mortale între forţele turce şi siriene au provocat aici moartea a 14 soldaţi turci în aceste zile şi au dus la schimburi controversate între Ankara şi Moscova. 

"Avem relaţii foarte bune, dar asta nu înseamnă că avem aceleaşi puncte de vedere despre orice", a declarat Serghei Lavrov care s-a întâlnit la Munchen cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite