Preşedintele Mongoliei şi alţi oficiali, plasaţi în carantină după vizita în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Mongoliei, Battulga Khaltmaa, şi alţi oficiali au fost plasaţi în carantină timp de 14 zile după ce au revenit, vineri, dintr-o vizită în China, informează presa locală, citată de Reuters.

Battulga este primul şef de stat care vizitează China de când aici au fost implementate măsuri stricte, începând cu luna ianuarie, în încercarea de a stopa răspândirea Covid-19.

El a ajuns joi la Beijing cu ministrul de Externe, Tsogtbaatar Damdin, şi alţi oficiali ai Guvernului. Delegaţia s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping şi prim-ministrul Li Keqiang. Cei doi şefi de stat au discutat despre eforturile comune de control al epidemiei, iar Mongolia a oferit Chinei o donaţie de 30.000 de oi.

Agenţia de presă Montsame a scris că delegaţia a fost plasată în carantină imediat ce a revenit în Mongolia, ca măsură de precauţie. Mongolia nu are nici un caz confirmat de coronavirs

Până pe 28 februarie, au fost înregistrate peste 82.000 de cazuri de infectare în lume.

Gripa provocată de coronavirusul depistat la finalul anului trecut în China este foarte contagioasă, însă rata mortalităţii este scăzută: de 0,7%, în afara oraşului Wuhan (epicentrul epidemiei), şi de 2-4% în Wuhan.

Covid-19 s-a răspândit, în două luni, în 50 de ţări. Din Europa, Italia este cea mai afectată ţară, cu peste 600 de cazuri confirmate.

Numărul deceselor la nivel global a depăşit 2.810.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite