Presa iese în stradă contra lui Berlusconi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În marile oraşe din Italia, ziariştii îşi exprimă public nemulţumirea faţă de unele acuzaţii ale premierului italian. „Il Cavaliere“ arată cu degetul înspre jurnalişti, pe care-i învinuieşte că dezinformează. Aceştia susţin, la rândul lor, că premierul este alergic la adevăr.

Războiul lui Silvio Berlusconi cu breasla jurnaliştilor cunoaşte un nou şi inedit episod. Un atac recent al premierului italian la adresa mass-mediei din Peninsulă a coagulat un răspuns rapid al ziariştilor, care astăzi ies în stradă pentru a reacţiona faţă de acuzaţiile premierului, dar şi faţă de o lege controversată ce aduce atingere libertăţii de exprimare.

Revolta presei din Italia are ca obiect acuzaţiile de acum două zile ale lui „Berlu" care a afirmat că „publicaţiile italiene dezinformează" şi a îndemnat cititorii „să intre în grevă şi să nu mai cumpere ziare pentru a le da o lecţie celor care scriu articole, arătându-le că nu-şi pot bate joc de ei".

„Informaţia care dezinformează este o rană adâncă a vieţii noastre sociale", a mai spus şeful Cabinetului de la Roma, care s-a arătat profund nemulţumit faţă de modul în care presa din Peninsulă a relatat despre summitul G20, desfăşurat recent în Canada.

Reacţiile opoziţiei şi ale mass-mediei italiene au apărut cu promptitudine. „Premierul este alergic la libertatea de exprimare şi la jurnaliştii care spun adevărul", afirmă Antonio Di Pietro, liderul formaţiunii Italia Valorilor.

„Declaraţiile lui Berlusconi sunt o nouă dovadă a unei obsesii în legătură cu libertatea de exprimare", susţine şi Anna Finocchiaro, liderul grupului Partidului Democrat din Senat.

În consecinţă, preşedintele Federaţiei Naţionale a Presei Italiene, Roberto Natale, a anunţat că în mai multe oraşe din ţară au loc astăzi manifestaţii masive de protest la care, alături de jurnalişti, participă şi numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile.

Substraturi politice

Nemulţumirea lui Berlusconi nu vizează doar modul în care presa italiană a prezentat reuniunea G20 din Toronto.În realitate, acuzaţiile premierului intervin în contextul polemicilor aprinse referitoare la un proiect de lege controversat, care limitează interceptările telefonice. Proiectul conţine, totodată, pedepse dure pentru jurnalişti.

"Ziarele relatează numai minciuni gogonate, dezinformând în totalitate şi oferind o versiune inversată a realităţii."
Silvio Berlusconi
premierul Italiei

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite