Palestina se califică să facă parte din Curtea Penală Internaţională. Israelul ar putea fi acuzat de crime de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul palestinian Riyad Mansour vorbeşte cu jurnaliştii aflaţi la sediul ONU, pe 2 ianuarie 2015, după ce Palestina a depus documentele necesare aderării la CPI FOTO AP
Ambasadorul palestinian Riyad Mansour vorbeşte cu jurnaliştii aflaţi la sediul ONU, pe 2 ianuarie 2015, după ce Palestina a depus documentele necesare aderării la CPI FOTO AP

Palestinienii au depus documentele necesare aderării la Curtea Penală Internaţională (CPI), ultima etapă în cursul lor pentru obţinerea statutului de membru, anunţă BBC. Aderarea la această organizaţie poate oferi Palestinei posibilitatea de a acţiona în judecată Israelului privind crime de război. Şi Israel, dar şi SUA, care nu fac parte din CPI, s-au opus acestei decizii.

Această decizie, de a se alătura Curţii Penale Internaţionale, vine la doar câteva zile distanţă după ce Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a respins o hotărâre potrivit căreia Israelul trebuia să pună capăt ocupaţiei teritoriilor palestiniene până în 2017.

Acestă decizie reprezintă un pas semnificativ“, potrivit delegatului palestinian, Riyad Mandour, de la sediul ONU. „Este o opţiune pe care o urmăm pentru a face dreptate tuturor victimelor care au fost ucise de Israel, forţa cotropitoare“, a adăugat el, citat de BBC.

CPI ar putea investiga şi liderii palestinieni, în cazul în care se acceptă cererea Palestinei. Anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu declarase că ei ar trebui să fie de fapt cei îngrijoraţi. „Autoritatea Palestiniană, care este un guvern Hamas, o organizaţie teroristă care ca şi Statul Islamic, săvârşeşte crime de război, ar trebui să fie îngrijorată de Curtea Internaţională a Drepturilor Omului din Haga“, declara Netanyahu.

„Ne aşteptăm ca CPI să respingă solicitarea ipocrită a Autorităţii Palestiniene, care nu reprezintă un stat, ci doar o entitate cu legături în organizaţiile teroriste“, a adăugat prim-ministrul israelian. SUA au denumit această solicitare ca fiind „contraproductivă“.

Liderul palestinian, Mahmoud Abbas, a semnat Statutul de la Roma, tratatul fondator al CPI. Potrivit termenilor acestui statut, va dura aproximativ 60 de zile pentru ca palestinienii să fie oficial membri în CPI, după ce au depus documentele.

Un purtător de cuvânt al ONU a declarat că palestinienii au depus documentele de a se alătura CPI în cadrul a 16 tratate internaţionale. „Documentele sunt analizate pentru a determina paşii necesari ce trebuie luaţi în continuare“, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU.

Şansele ca palestinienii să se alăture CPI au crescut în 2012, atunci când votul Adunării Generale a ONU le-a ridicat statutul la „ţară observator non-membră“. Procurorul-şef al CPI, Fatou Bensouda, a declarat anterior că această avansare înseamnă că acum Palestina se califică pentru a primi Statutul de la Roma, adică statutul de membru deplin. 

Având sediul la Haga, CPI poate urmări penal indivizi acuzaţi de genocid, de crime împotriva umanităţii şi de crime de război, comise începând cu 1 iulie 2002, atunci când Statutul de la Roma a intrat în vigoare, conchide BBC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite