O extremă dreaptă credibilă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marine Le Pen speră să dea o imagine guvernamentală partidului său.

Din ce în ce mai multe persoane îşi afişează deschis susţinerea pentru partidul de extremă dreapta, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen. A devenit formaţiunea frecventabilă ? Liderii ei vor să creadă în existenţa unei a cincea coloane subacvatice, la fel de anonimă, formată din experţi, înalţi funcţionari, economişti de renume care să se adune în jurul noului preşedinte.

„Din ce în ce mai mult, primim note, contribuţii, apeluri de la personalităţi care împărtăşesc ideile noastre", spune Louis Aliot, vicepreşedinte al partidului de extremă dreapta care se ocupă de proiectul prezidenţial şi în care Marine Le Pen ocupă rolul central. Un alt înalt oficial al Frontului Naţional se laudă că ia masa de prânz, în mod frecvent, cu un tânăr ofiţer din Ministerul de Interne. Dar nu se pune problema să dezvăluie numele celor seduşi de noul preşedinte al Frontului. Acest lucru ar putea periclita cariera acestora, susţine
Louis Aliot.

Pregătirea programului economic al lui Marine Le Pen ar fi fost asigurat de către un tânăr economist de la Bercy, pe care FN îl menţine tot în anonimat. La mijlocul lunii februarie, liderul de sindicat al angajaţilor municipali din Nilvange şi-a anunţat candidatura la alegerile cantonale sub stindardul FN. Semnele acestei schimbări sunt cauzate doar de personalitatea unică a preşedintelui Frontului Naţional. Tot mai multe angajamente ale primarilor dispuşi să-şi dea semnătura pentru candidatul Frontului la alegerile prezidenţiale, ajung la sediul partidului din Nanterre.

FN a trimis în teritoriu un formular special pentru a oficializa şi a facilita acest proces.Marine Le Pen speră să dea o imagine guvernamentală partidului său, şi prin urmare, încearcă să-l facă credibil. Ea intenţionează chiar să angajeze o personalitate din afara Frontului care să-i fi şef de campanie electorală şi are deja câteva persoane în vedere, destăinuie unul dintre apropiaţii săi. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite