Noua Zeelandă: Un bărbat a supravieţuit unei căderi de la etajul 15

Noua Zeelandă: Un bărbat a supravieţuit unei căderi de la
etajul 15

Bărbatul din Noua Zeelandă a supravieţuit unei căderi de la etajul 15 FOTO Shutterstock

Un bărbat din Auckland, Noua Zeelandă, a supravieţuit căderii în gol de la etajul 15 al blocului în care locuieşte, relatează Associated Press.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform poliţiei, tânărul în vârstă de 20 de ani a rămas pe dinafara apartamentului său de la etajul 14 al clădirii Volt din centrul oraşului Auckland, în cursul nopţii de duminică.

El a dorit să coboare în apartamentul său prin exteriorul clădirii, de la etajul superior şi a încercat să sară în balcon, dar a căzut pe acoperişul unei clădiri vecine, aflat mult mai jos.

Tânărul a fost transportat la spital în stare critică, dar luni starea sa a devenit stabilă, conform medicilor.

Conform publicaţiei „The New Zealand Herald“, tânărul este un student britanic sosit în Noua Zeelandă pentru a munci pe perioada vacanţei. Tânărul a suferit fracturi la nivelul gâtului şi al coloanei, are o mână ruptă şi probabil mai multe traume interne.

Vecina acestuia, Geraldine Bautista, a precizat pentru presa locală că acesta a apărut la uşa ei noaptea târziu a precizat că părea să fi consumat alcool înainte.

„M-a rugat să-l las să-mi folosească balconul. Mi-a spus că nu vrea să mă deranjeze cu nimic, doar să-l las să sară la el în balcon“, a precizat vecina.

Ea a explicat că nu şi-a închipuit că tânărul chiar va sări, dar totul s-a petrecut atât de rapid încât nu a avut reacţie. „În mintea mea mi-am spus că e în regulă să-l las pe balcon, să se convingă că nu poate să sară la el. Nu am crezut că va sări“.

Totul s-a întâmplat atât de repede. În doar câteva secunde. Nu am avut nici timp să ţip după ajutor“, a mai adăugat ea.

Conform medicilor, supravieţuirea după o cădere de la o asemenea înălţime este „extraordinar de rară“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările