Liderul a cărui înlăturare de la putere a declanşat Primăvara Arabă a murit în exil, la vârsta de 83 de ani

Liderul a cărui înlăturare de la putere a declanşat Primăvara Arabă a murit în exil, la vârsta de 83 de ani

Ben Ali salutând mulţimea la 11 noiembrie 2007 pe un stadion din Tunis FOTO EPA-EFE

Fostul preşedinte tunisian Zine el Abidine Ben Ali, a cărui înlăturare de la putere în ianuarie 2011 a dus la lansarea Primăverii Arabe, a decedat joi, în exil, la vârsta de 83 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am primit confirmarea morţii sale“, a declarat pentru AFP ministrul tunisian de Externe, fără a oferi mai multe detalii.

Contactat de AFP, Mounir Ben Salha, avocatul lui Ben Ali, a declarat că spusele ministrului sunt corecte. El a precizat că are informaţii despre moartea fostului preşedinte tunisian de la familia sa.

După două decenii de conducere autoritară, Ben Ali a fost înlăturat de la putere la începutul lui 2011 printr-o revoltă populară declanşată de autoincendierea unui tânăr comerciant. Aceste evenimente au provocat valul de revolte din regiune cunoscut drept Primăvara Arabă, un proces soldat cu prăbuşiri de regimuri (Egipt, Libia etc.) şi războaie, precum cel din Siria.

Ben Ali a fugit din Tunisia la 14 ianuarie 2011, în circumstanţe încă neelucidate, şi s-a instalat cu familia sa la Jeddah, în Arabia Saudită.

În timp ce viaţa din exil a fostului lider autoritar rămâne un mister, viaţa tunisienilor a intrat pe făgaşul democraţiei, cu adoptarea mai multor legi considerate drept o revoluţie pentru lumea arabă. Duminică, tunisienii au votat în turul întâi al unui scrutin prezidenţial liber, notează AFP.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: