Iranul taie legăturile cu British Museum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul a întrerupt toate legăturile sale cu British Museum după ce muzeul britanic nu i-a dat cu împrumut Republicii Islamice un tezaur persan antic, a relatat mass-media iraniană, într-un ultim semnal al înrăutăţirii relaţiilor între cele două ţări.

Organizaţia Patrimoniului Cultural iranian a declarat în luna octombrie că i-a fixat un termen de două luni instituţiei londoneze pentru a permite expunerea publică în Iran a aşa-numitului Cilindru al lui Cyrus, un document legat de cucerirea Babilonului de către conducătorul perşilor în secolul al VI-lea î.Hr.

Muzeul Britanic, care adăposteşte o vastă colecţie de artă universală şi de obiecte, a declarat, în septembrie, că trimiterea cilindrului de lut vechi de 2.500 de ani fusese amânată datorită unui 'spirit practic' nespecificat.

Hamid Baqaie, în fruntea Organizaţiei de stat a Patrimoniului Cultural, a afirmat că muzeul nu a respectat termenul stabilit, relatează Agerpres. El a adăugat că muzeul s-a oferit în schimb să trimită cilindrul până în luna iulie dar că acest lucru nu este acceptabil.

”Organizaţia Patrimoniului Cultural a întrerupt toate relaţiile şi cooperarea sa cu British Museum”, a declarat el, adăugând că acţiunea vizează cooperarea arheologică, expoziţiile şi în domeniul cercetării.

El a mai afirmat că organizaţia sa va trimite o scrisoare de plângere la UNESCO, sugerând că Iranul a fost expus la costuri financiare rezultate din amânarea de către muzeul britanic a închirierii cilindrului.

Iranul este deja în dezacord cu Marea Britanie şi alte puteri occidentale asupra programului său energetic nuclear, suspectat de Vest că are scopuri militare. Iranul respinge aceste bănuieli, afirmând că el este îndreptat numai spre producerea de electricitate.

Oficiali iranieni au acuzat de asemenea Londra de amestec în afacerile interne iraniene în urma unor disputate alegeri prezidenţiale de anul trecut, care au aruncat cel mai important producător de petrol într-o dezordine politică.

Guvernul iranian a avertizat asupra unei posibile degradări a legăturilor în diferite domenii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite